Trump reorganizează Departamentul de Stat al SUA. Câte birouri vor fi desființate

Donald Trump
Getty

Departamentul de Stat al SUA va fi reorganizat pentru a fi desfiinţate birourile redundante şi unele programe care nu corespund intereselor externe ale SUA sub preşedinţia lui Donald Trump, a anunţat şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio.

"Această abordare priveşte Departamentul începând cu baza sa, de la birouri şi până la ambasade", a indicat într-o declaraţie Marco Rubio, care a descris această reorganizare ca făcând parte din agenda "America First" (America pe primul loc), doctrina oficială a politicii lui Trump.

"Funcţiile regionale vor fi consolidate pentru a creşte funcţionalitatea, birourile redundante vor fi eliminate, iar programele non-statutare care nu sunt conforme intereselor naţionale esenţiale ale SUA vor înceta să mai existe", a explicat şeful diplomaţiei americane.

De pildă, a exemplificat acesta, activităţile din subordinea Subsecretarului pentru Securitate Civilă, Drepturile Omului şi Democraţie vor fi transferate în subordinea unui nou Coordonator pentru Asistenţă Externă şi Afaceri Umanitare.

Noul şef al diplomaţiei SUA a criticat creşterea excesivă a Departamentului de Stat de-a lungul anilor, descriind această instituţie drept "umflată, birocratică şi incapabilă să-şi îndeplinească misiunea diplomatică esenţială în această nouă epocă de mare competiţie între puteri".

Citește și
Donald Trump
Fostul vicepreședinte Al Gore compară America lui Trump cu Germania nazistă: Creează propria versiune preferată a realității

Planul de reorganizare, asupra căruia Congresul american a fost deja notificat, prevede eliminarea a 132 din cele 734 de birouri şi oficii ale Departamentului de Stat, iar subsecretariatele vor întocmi planuri de reducere a personalului cu 15%, potrivit unui memorandum intern al acestei instituţii consultat de Reuters.

Circa 700 de posturi vor fi desființate

Încă nu este clar câţi angajaţi ai Departamentului de Stat vor fi concediaţi, dar conform unui document separat postat de Rubio pe reţeaua de socializare X ar urma să fie desfiinţate circa 700 de posturi.

Totuşi, planul de reorganizare pare să fie mai puţin sever decât se temeau mulţi dintre angajaţii instituţiei, ce va menţine departamente care se ocupă de chestiuni precum democraţia, drepturile omului sau refugiaţii.

Reorganizarea amplă anunţată acum de Rubio survine după ce Trump a ordonat, în februarie, de asemenea reorganizarea Serviciului Extern al SUA - corpul diplomatic al SUA - pentru a se asigura că diplomaţii americani urmează agenda sa de politică externă.

Oficiali americani au declarat în martie că Departamentul de Stat pregăteşte închiderea mai multor misiuni diplomatice şi consulare, dar anunţul de marţi al lui Marco Rubio nu menţionează această chestiune. "Acesta este un plan exclusiv intern. Nu are nimic de-a face cu misiunile externe. Dar aceasta nu înseamnă că nu vor urma decizii care să privească şi misiunile externe", a explicat un responsabil.

În subordinea lui Rubio se află în prezent şi Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), a cărei activitate a fost redusă la minim şi Trump doreşte chiar să o desfiinţeze după ce a acuzat-o că a sprijinit "presa de fake news" favorabilă democraţilor fostului preşedinte Joe Biden. Pe lângă acţiunile pur umanitare, USAID finanţa în străinătate din bugetul său anual de circa 40 de miliarde de dolari de asemenea ONG-uri, activişti şi mass-media pentru a promova "bunele practici democratice", fiind astfel acuzată de susţinerea unor cauze ideologice şi implicare în acţiuni de destabilizare a unor guverne.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
Cum arată portretul pe care Putin i l-a făcut cadou lui Trump. Pictorul rus dezvăluie ce i-a transmis Kremlinul | FOTO
Cum arată portretul pe care Putin i l-a făcut cadou lui Trump. Pictorul rus dezvăluie ce i-a transmis Kremlinul | FOTO

Președintele rus Vladimir Putin i-a dăruit în martie lui Donald Trump un misterios portret al liderului SUA. Cei doi șefi de stat nu au făcut public acel tablou, dar realizatorul lui, un pictor rus, l-a prezentat în premieră la CNN.

 

Fostul vicepreședinte Al Gore compară America lui Trump cu Germania nazistă: Creează propria versiune preferată a realității
Fostul vicepreședinte Al Gore compară America lui Trump cu Germania nazistă: Creează propria versiune preferată a realității

Fostul vicepreşedinte Al Gore a comparat luni administraţia preşedintelui Donald Trump cu Germania nazistă şi a lansat un avertisment teribil cu privire la utilizarea puterii de către Trump într-un discurs dedicat schimbărilor climatice.

Chinezii schimbă eticheta „Made in China” ca să scape de taxele vamale. Ce trec în loc
Chinezii schimbă eticheta „Made in China” ca să scape de taxele vamale. Ce trec în loc

Coreea de Sud a descoperit o creștere a tentativelor de a masca produse străine drept exporturi coreene, în principal din China, pentru a evita tarifele extinse impuse de președintele american Donald Trump, a anunțat luni agenția vamală a țării.

Lovitură pentru Donald Trump. Ce spun americanii despre președintele lor - Sondaj
Lovitură pentru Donald Trump. Ce spun americanii despre președintele lor - Sondaj

Rata de aprobare publică a preşedintelui Donald Trump a coborât la cel mai scăzut nivel de la revenirea sa la Casa Albă, americanii arătând semne de îngijorare faţă de eforturile sale de a-şi extinde puterea, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos.

Franţa: Armistiţiul de Paşti anunțat de Vladimir Putin a fost
Franţa: Armistiţiul de Paşti anunțat de Vladimir Putin a fost "o operaţiune de marketing" a Moscovei pentru Donald Trump

Armistiţiul de Paşti care nu a dus la o încetare a ostilităţilor în Ucraina "a fost o operaţiune de marketing" pentru "a evita ca preşedintele Trump să-şi piardă răbdarea", a declarat marţi ministrul francez al afacerilor externe, informează AFP.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.