Lovitură pentru Donald Trump. Ce spun americanii despre președintele lor - Sondaj

×
Publicitate

Rata de aprobare publică a preşedintelui Donald Trump a coborât la cel mai scăzut nivel de la revenirea sa la Casa Albă, americanii arătând semne de îngijorare faţă de eforturile sale de a-şi extinde puterea, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos.

O proporţie de 42% dintre participanţii la sondajul efectuat pe durata a şase zile au aprobat performanţa lui Trump ca preşedinte, în scădere de la 43% într-un sondaj Reuters/Ipsos efectuat cu trei săptămâni mai devreme şi de la 47% în orele de după învestirea sa la 20 ianuarie.

Începutul mandatului lui Trump i-a şocat pe adversarii săi politici, deoarece acesta a semnat zeci de ordine executive prin care şi-a extins influenţa atât asupra departamentelor guvernamentale, cât şi asupra instituţiilor private, precum universităţile şi firmele de avocatură.

În timp ce rata de aprobare a lui Trump rămâne mai mare decât cea înregistrată în cea mai mare parte a preşedinţiei predecesorului său democrat, Joe Biden, rezultatele sondajului Reuters/Ipsos sugerează că mulţi americani nu se simt confortabil cu măsurile sale de a pedepsi universităţile pe care le consideră prea liberale şi de a se instala ca preşedinte al consiliului de administraţie al Kennedy Center, o importantă instituţie de teatru şi cultură din Washington.

O proporţie de 83% dintre cei 4.306 respondenţi au declarat că preşedintele SUA trebuie să se supună hotărârilor instanţelor federale chiar dacă nu doreşte acest lucru. Oficialii administraţiei Trump ar putea fi acuzaţi de sfidare a justiţiei pentru încălcarea ordinului unui judecător federal de oprire a deportărilor unor presupuşi membri ai unei bande venezuelene care nu au avut nicio şansă de a-şi contesta expulzarea.

Cincizeci şi şapte la sută - inclusiv o treime dintre republicani - nu au fost de acord cu afirmaţia că „este în regulă ca un preşedinte al SUA să reţină finanţarea de la universităţi, dacă preşedintele nu este de acord cu modul în care este condusă universitatea”. Trump, care a susţinut că universităţile nu reuşesc să combată antisemitismul în campusuri, a îngheţat sume uriaşe de bani federali bugetaţi pentru universităţile din SUA, inclusiv peste 2 miliarde de dolari numai pentru Universitatea Harvard.

O proporţie şi mai mare de respondenţi - 66% - au declarat că nu cred că preşedintele ar trebui să deţină controlul asupra instituţiilor culturale de prim rang, precum muzeele şi teatrele naţionale. Luna trecută, Trump a ordonat Smithsonian Institution, vastul muzeu şi complex de cercetare care este un spaţiu de expunere de prim rang pentru istoria şi cultura SUA, să elimine ideologia „necorespunzătoare”.

Cu privire la o serie de aspecte, de la inflaţie şi imigraţie la impozitare şi statul de drept, sondajul Reuters/Ipsos a arătat că americanii care dezaprobă prestaţia lui Trump sunt mai numeroşi decât cei care o aprobă cu privire la fiecare aspect din sondaj. În ceea ce priveşte imigraţia, de pildă, cel mai puternic domeniu de susţinere al lui Trump, 45% dintre respondenţi au aprobat performanţa lui Trump, dar 46% au dezaprobat-o.

59% dintre respondenţi - inclusiv o treime dintre republicani - au afirmat că America îşi pierde credibilitatea pe scena globală.

De asemenea, trei sferturi dintre participanţii la sondaj au declarat că Trump nu ar trebui să candideze pentru un al treilea mandat - o cale pe care Trump a declarat că ar dori să o urmeze, deşi Constituţia SUA îi interzice acest lucru. Majoritatea respondenţilor republicani - 53% - au afirmat că Trump nu ar trebui să candideze pentru un al treilea mandat.

Sondajul a avut o marjă de eroare de plus / minus 2 puncte procentuale.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Oficial: Vaticanul a anunțat când vor avea loc funeraliile Papei Francisc

La Vatican au început pregătirile oficiale pentru funeraliile Papei Francisc. Suveranul Pontif va fi înmormântat sâmbătă, la 11:00, ora Romaniei.

Franţa: Armistiţiul de Paşti anunțat de Vladimir Putin a fost "o operaţiune de marketing" a Moscovei pentru Donald Trump

Armistiţiul de Paşti care nu a dus la o încetare a ostilităţilor în Ucraina "a fost o operaţiune de marketing" pentru "a evita ca preşedintele Trump să-şi piardă răbdarea", a declarat marţi ministrul francez al afacerilor externe, informează AFP.

Un bărbat a câștigat la loto 130.000 de euro cu numerele „lăsate moștenire” de o rudă care a murit

Un bărbat de 62 de ani din districtul Verden, landul Saxonia Inferioară (Germania), a câștigat 131.930 de euro la Eurojackpot, folosind o serie de numere jucate ani la rând de o rudă decedată.

Recomandări
De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Conflictul om-urs scapă de sub control în România. De ce măsurile luate nu reușesc să țină urșii departe de oameni

Când vorbești despre protecția speciei fără o gestionare eficientă, culegi un conflict om-urs cu victime și pagube. Campania „Țara dintre oameni și urși” vorbește, miercuri, despre cum se face managementul ursului brun la noi. 

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.