Modifica setarile cookie
Toate categoriile

TASS: Dacă Germania ar fi atacată, armata sa ar rezista doar câteva ore

Forțele armate ale Germaniei, Bundeswehr, ar rezista doar câteva ore dacă țara ar fi atacată, asta în condițiile în care, înainte de războiul din Ucraina, ar fi putut opune rezistență circa trei zile, susține un ofițer german în retragere, citat de TASS.  

Starea actuală materială și tehnică a forțelor armate ale Germaniei, Bundeswehr, s-a deteriorat brusc în ultimii doi ani, a declarat colonelul Ralf Thiele, un ofițer în retragere din Bundeswehr, pentru publicația Focus Online, citată de TASS.

"La începutul atacului (declanșarea operațiunii militare speciale a Rusiei în Ucraina, scrie TASS, respectând regula care interzice folosirea termenului de război- n.red.), Bundeswehr era deja cu personal insuficient. Acum este și mai rău", susține Thiele.

Potrivit expertului, forțele armate germane nu pot decât să se învinuiască pentru această stare deplorabilă de lucruri, deoarece au întârziat mult timp modernizările necesare. Iar în cazul în care Germania sau orice altă țară NATO ar fi atacată, echipamentul Bundeswehr nu ar ține mult, crede colonelul în rezervă.

"Înainte ar fi rezistat trei zile. Acum este o chestiune de ore", a remarcat Thiele, fără a detalia.

Citește și
antidrona
Românii testează o armă din Germania care distruge cu laser roiuri de drone. Cum poate fi folosită

La sfârșitul lunii februarie 2022, cancelarul german Olaf Scholz a anunțat crearea unui fond special de 100 de miliarde de euro special pentru modernizarea Bundeswehr. Fondurile alocate urmau să fie utilizate pentru proiecte de investiții și armament, în special pentru achiziționarea de noi echipamente, muniții și mașini.

Valoarea totală a sprijinului acordat Ucrainei de către Germania depășește 25 de miliarde de euro

Potrivit experților germani, nu s-a realizat încă o îmbunătățire semnificativă a bazei materiale și tehnice a forțelor armate ale țării.

La sfârșitul lunii martie, ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, l-a demis pe Gabriele Korb, șeful Oficiului Federal pentru Tehnologia Apărării și Achiziții. Ea a fost criticată pentru perioade de timp prea lungi și proceduri prea complexe pentru achiziționarea de arme și echipamente.

Suma totală a sprijinului german pentru Ucraina - inclusiv asistență umanitară, financiară și militară - a depășit 25 de miliarde de euro din februarie 2022.

În noiembrie, s-a anunțat că Germania intenționează să crească sprijinul pentru Kiev, de la 4 miliarde de euro la 8 miliarde de euro, în 2024. Cu toate acestea, autoritățile nu s-au pus încă de acord asupra bugetului pentru anul viitor din cauza problemelor fiscale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult