Țara în care o persoană din 1.000 a murit în urma infectării cu Covid-19
Your browser doesn't support HTML5 video.
Potrivit unui raport, decembrie a fost vârful morților cauzate de virusul SARS-CoV-2, de la începutul pandemiei. Doar în această lună, peste 63 de mii de americani au pierit în lupta cu noul virus - aproape dublu față de luna noiembrie.
Potrivit informaţiilor compilate de Universitatea Johns Hopkins, sâmbătă seara erau confirmate 331.561 decese, în contextul în care Biroul de Recensământ estimează că populaţia SUA este în prezent de circa 330.750.000 de locuitori. Aproape 19 milioane de persoane au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 de la izbucnirea epidemiei în SUA.
Numărul infecţiilor în SUA este de departe cel mai mare din lume - mai mult decât însumează cele două ţări aflate pe poziţia a doua şi a treia în acest clasament, respectiv India şi Brazilia.
Acest bilanţ negru se înregistrează la mai puţin de un an după ce Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor a raportat primul caz confirmat de infecţie cu acest virus, la un pacient din statul Washington, la 20 ianuarie. Primul deces asociat COVID-19 s-a produs câteva zile mai târziu, la 6 februarie în California.
Contagierile şi decesele s-au redus pe perioada verii, dar în ultima perioadă se înregistrează din nou o tendinţă ascendentă.
În mai, numărul morţilor atinsese pragul de 100.000. Şase luni mai târziu, numărul deceselor trecuse de 200.000. Rata de mortalitate a crescut din noiembrie - următoarele 100.000 de decese au fost raportate într-un interval de doar 11 săptămâni, la 14 decembrie.
O analiză recentă dată publicităţii de COVID Tracking Project a relevat că, în primele trei săptămâni din luna decembrie, "am fost martorii mai multor decese asociate COVID-19... decât în orice altă lună din timpul pandemiei din SUA". În această perioadă, în ţară s-a înregistrat o medie de 2.500 de decese zilnic, în condiţiile în care, în aprilie, "când ţara încă încerca să-şi revină din şocul primului val al pandemiei, media era de 1.842 de morţi pe zi".