Țara care a aprobat utilizarea ciupercilor halucinogene pentru tratarea depresiei

medic
Shutterstock

Noua Zeelandă a anunţat miercuri că a dat undă verde utilizării medicale a psilocibinei, un compus prezent în mod natural în anumite ciuperci halucinogene, în speranţa de a combate depresia, informează AFP.

 

„Psilocibina rămâne un medicament neaprobat, dar un psihiatru foarte experimentat a fost autorizat să o prescrie pacienţilor care suferă de depresie rezistentă la tratament", a declarat vicepremierul David Seymour într-un comunicat, potrivit Agerpres.

„Este un progres considerabil pentru persoanele cu depresie care au încercat totul şi care încă suferă", a adăugat el.

În afară de acest specialist, doar psihiatrii care au fost implicaţi în studii clinice privind psilocibina vor putea, la rândul lor, să prescrie această substanţă pacienţilor, conform unui protocol foarte strict, a fost precizat.

Oamenii de ştiinţă studiază tot mai serios utilizarea psihedelicelor pentru tratarea diferitelor afecţiuni, precum depresia.

Citește și
soldati sua, trupe sua
NYT: Posibilă crimă de război făcută de Armata SUA în noul ei război. Tactica interzisă pe care americanii ar fi folosit-o

În 2023, Australia autorizase deja, în scopuri medicale, atât ciupercile halucinogene, cât şi ecstasy-ul, pentru a combate anumite afecţiuni psihice.

Articol recomandat de sport.ro
Florentino Perez și-a făcut lista: doi antrenori pentru postul de ”principal” la Real Madrid
Florentino Perez și-a făcut lista: doi antrenori pentru postul de ”principal” la Real Madrid
Citește și...
NYT: Posibilă crimă de război făcută de Armata SUA în noul ei război. Tactica interzisă pe care americanii ar fi folosit-o
NYT: Posibilă crimă de război făcută de Armata SUA în noul ei război. Tactica interzisă pe care americanii ar fi folosit-o

Armata americană a folosit în septembrie un avion militar camuflat ca aparat civil în timpul primului său atac împotriva unei ambarcaţiuni suspectate de trafic de droguri, care s-a soldat cu 11 morţi, a dezvăluit luni New York Times (NYT).

Două rase populare de pisici au fost interzise într-o țară europeană de la 1 ianuarie. Care sunt motivele
Două rase populare de pisici au fost interzise într-o țară europeană de la 1 ianuarie. Care sunt motivele

Guvernul olandez a interzis deținerea a două rase populare de pisici: Scottish Fold și Sphynx, începând cu 1 ianuarie 2026.

VIDEO. Atmosferă tensionată în statul american Minnesota, după ce agenții ICE de la imigrare au tras cu gaze lacrimogene
VIDEO. Atmosferă tensionată în statul american Minnesota, după ce agenții ICE de la imigrare au tras cu gaze lacrimogene

Atmosfera din statul american Minnesota a devenit foarte tensionată, marți, din cauza protestelor declanșate de populația nemulțumită de activitatea agenților ICE de la imigrare

Recomandări
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime

Gerul mușcă necruțător toată România. Râurile sunt bocnă, la fel și multe șosele. De luni, de la ora 20, este în vigoare un Cod galben de ger în toată țara, valabil până la ora 10. Temperaturile au scăzut până la -19 grade Celsius.

Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”
Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”

Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în protestele antiguvernamentale din Iran, conform Iran International, care citează surse oficiale și martori oculari

Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat
Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat

Un proiect de lege care vizează transformarea Groenlandei în cel de-al 51-lea stat al SUA, în urma recentei inițiative a președintelui Trump de a achiziționa teritoriul danez, a fost depus deja în Congres.