Statuia fostului preşedinte american Theodore Roosevelt de la New York, în curs de demontare

Theodore Roosevelt
News.ro

Operaţiunile pentru retragerea statuii fostului preşedinte american Theodore Roosevelt, în apropiere de Central Park din New York, au început, scrie News.ro. 

Instalată la intrarea în Muzeul american de Istorie Naturală de 80 de ani, sculptura care îl înfăţişează pe preşedinte pe cal, flancat de un afro-american şi un amerindian, a fost considerată degradantă.

Această statuie din bronz a lui Roosevelt, preşedinte din 1901 până în 1909, a cărei retragere a fost anunţată în iunie 2020, este de acum încastrată într-o schelă impunătoare pe amplasamentul din faţa muzeului. Conducerea instituţiei a indicat că lucrările „vor dura luni”, fără să ofere o dată definitivă pentru îndepărtare, potrivit Le Figaro.

Statuia lui Roosevelt îl înfăţişează pe preşedinte pe cal, având un bărbat de culoare şi un amerindian la picioare, o reprezentare degradantă pentru Muzeul de Istorie Naturală, care a solicitat autorităţilor oraşului retragerea ei.

Anunţul, în iunie 2020, a venit la puţin timp după moartea lui George Floyd, un afro-american ucis de poliţia din Minneapolis, care a provocat o undă de şoc în Statele Unite cu privire la rasism. Atunci, multe alte figuri istorice au fost ţinte, precum foştii preşedinţi Andrew Jackson şi Thomas Jefferson. Şi în septembrie, statuia uriaşă a generalului confederat Robert Lee, simbol al trecutului sclavagist al ţării, a fost demontată în Virginia. Dacă aceste acţiuni par legitime unora, personalităţi politice şi istorici sunt îngrijoraţi în privinţa unei curse fără sfârşit în această, aparentă, potrivit lor, „cancel culture” (anulare).

Citește și
Christian Sturdivant
Tânărul de 18 ani care voia să ucidă cu ciocane și cuțite evrei, creștini și persoane LGBT. FBI l-a prins în capcană

Statuia lui Roosevelt va fi găzduită, în virtutea unui împrumut pe termen lung, în viitoarea bibliotecă preşedinţială „Theodore Roosevelt”, în Dakota de Nord. Acest muzeu înfiinţat în onoarea fostului preşedinte american, care trebuie să se deschidă în 2026, a promis să recontextualizeze obiectul considerat „problematic”, consultându-se cu reprezentanţi nativi amerindieni şi afro-americani.

Recent, oraşul New York a anunţat că o statuie a lui Jefferson, părintele fondator al SUA, va fi retrasă din sala de Consiliu a aleşilor, pentru că el a deţinut sclavi pe plantaţiile sale din Virginia.
Alături de George Washington şi Abraham Lincoln, Thomas Jefferson şi Theodore Roosevelt constituie cei patru preşedinţi ale căror chipuri sunt sculptate în roca celebrului Munte Rushmore, din Dakota de Sud.

 

Articol recomandat de sport.ro
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Citește și...
Tânărul de 18 ani care voia să ucidă cu ciocane și cuțite evrei, creștini și persoane LGBT. FBI l-a prins în capcană
Tânărul de 18 ani care voia să ucidă cu ciocane și cuțite evrei, creștini și persoane LGBT. FBI l-a prins în capcană

Autoritățile federale americane au anunțat dejucarea unui posibil atac terorist planificat pentru noaptea de Revelion într-o localitate din statul Carolina de Nord.

Un cutremur puternic a zguduit Mexicul, în timpul conferinței de presă a președintei. Reacția șefei de stat | VIDEO
Un cutremur puternic a zguduit Mexicul, în timpul conferinței de presă a președintei. Reacția șefei de stat | VIDEO

Un cutremur puternic a zguduit sudul Mexicului vineri, provocând panică în rândul a milioane de oameni după sărbătorile de Anul Nou şi întrerupând pentru scurt timp conferinţa de presă zilnică a preşedintei Claudia Sheinbaum.

 

Prima declarație a proprietarului barului din Elveția după tragedia cu 40 de morți: „Totul era conform normelor”
Prima declarație a proprietarului barului din Elveția după tragedia cu 40 de morți: „Totul era conform normelor”

Unul dintre proprietarii Le Constellation, barul din Elveția în care a avut loc tragedia care a dus la moartea a 40 de persoane, insistă că barul era administrat conform normelor. Aceasta este prima lui reacție publică după tragedie.

Recomandări
Ce își propun românii să schimbe în 2026. „Din 2020 mă las de fumat. Sigur mă las anul ăsta”
Ce își propun românii să schimbe în 2026. „Din 2020 mă las de fumat. Sigur mă las anul ăsta”

În același timp, când, se schimbă anul mulți ne propunem să ne schimbăm stilul de viață - să facem mai mult sport și să renunțăm la vicii. Dar puțini reușesc să respecte aceste ținte.

Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate

Autoritățile elvețiene admit că incendiul devastator produs în barul „Constellation”, din Crans Montana, a pornit, cel mai probabil, de la artificii decorative, puse în sticle de șampanie și apropiate prea mult de tavan.

Europa se pregătește de un posibil război cu Rusia. Domeniile în care Moscova are un avantaj în fața țărilor din NATO
Europa se pregătește de un posibil război cu Rusia. Domeniile în care Moscova are un avantaj în fața țărilor din NATO

Pe fondul temerilor tot mai vizibile privind extinderea războiului din Ucraina, europeni încep să ia în calcul o confruntare directă cu Rusia.