Spiritul Crăciunului a invadat Europa. Unde a fost împodobit cel mai mare brad de Crăciun
Your browser doesn't support HTML5 video.
În timp ce la Roma s-au aprins luminiţele în pomul de Crăciun, iar un oraş medieval din centrul Italiei a inaugurat, pentru al 38-lea an la rând, cel mai mare brad din lume.
Stollenfest este un festival dedicat unei prăjituri tradiţionale - un fel de cozonac cu fructe confiate şi migdale, pregătit în perioada Crăciunului. Anul acesta, patiserii din Dresda au adus în fața pofticioşilor unul de 3.850 de kilograme, pe care l-au plimbat prin oraş cu o trăsură specială, fiind însoţit de orchestră. După ce s-au asigurat că l-a văzut toată lumea, au trecut la tăiat. Apoi au vândut cu şase euro şi jumătate bucata de prăjitură. Nimeni nu s-a plâns de preţ pentru că banii adunaţi sunt donaţi unei fundaţii de binefacere.
"E foarte suculentă, are gust de fructe, are tot ce-i trebuie. E gustoasă", spune un participant.
Stollenfest reprezintă apogeul târgului de Crăciun de la Dresda, cel mai vechi din lume. Dacă târgul a fost înfiinţat în 1434, Stollenfest este o tradiţie ceva mai nouă.
"Există legenda că în 1730 s-a dat ordin să se facă o prăjitură uriaşă. Noi am aflat şi am reinventat-o în 1994 şi o celebrăm cu acest festival încă de atunci", explică un maestru patiser.
Primăriţa Romei a aprins sâmbătă seară luminile în pomul de Crăciun. Bradul înalt de 20 de metri a fost decorat cu 500 de globuri şi 60.000 de beculeţe economice. Bradul a costat 376.000 de euro şi a fost donat de o platformă de streaming. Asta după ce, anul trecut, cel comandat de primărie s-a scuturat într-atât încât oamenii l-au poreclit "Jigăritul".
Cu mare fast a fost inaugurat şi bradul din oraşul italian Gubbio, considerat de Cartea Recordurilor drept cel mai mare din lume. Are 750 de metri înălţime şi 450 lăţime şi nu e tocmai un brad, ci un desen din luminiţe pe versantul unui munte din apropierea oraşului. Opt kilometri de cabluri au fost necesari pentru a realiza acest pom de Crăciun inedit.
"Ideea a fost a oamenilor ingenioşi şi nebuni din Gubbio, care sunt de asemenea practici şi hotărâţi. Au avut visul de a face un brad pe un munte şi au reuşit. Iar noi continuăm tradiţia", explică organizatorul.
Bradul uriaş din Gubbio datează din 1981 şi nu a fost deocamdată detronat.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: traditie , sarbatori , targ de craciun , brad de craciun
Dată publicare: 09-12-2018 08:30