Slovenii obțin eutanasia și legalizarea canabisului, prin referendum. Premierul Golob a promis legi noi

canabis
StirilePROTV

Slovenii s-au pronunțat majoritar în favoarea eutanasiei și a legalizării utilizării canabisului în scop medical, în cadrul referendumurilor desfășurate duminică odată cu alegerile europarlamentare.

La primul dintre aceste referendumuri cu caracter consultativ, 55% dintre cei care au participat au votat pentru legalizarea eutanasiei. La celălalt referendum, 67% dintre participanţi au votat pentru cultivarea şi procesarea canabisului în scop medical, iar o slabă majoritate de 52%, de asemenea, pentru liberalizarea folosirii canabisului în scop recreativ, transmite agenția EFE, preluată de Agerpres.

Susţinătorii eutanasiei, respectiv coaliţia de centru-stânga aflată la putere, a argumentat că fiecare persoană ar trebui să aibă dreptul să ia decizii independente asupra propriei sale vieţi şi că medicina nu poate tratata sau alina toate bolile. În schimb, opoziţia conservatoare a dezaprobat iniţiativa, cu argumentul că viaţa umană este inviolabilă, conform Constituţiei Sloveniei.

În urma acestor referendumuri, premierul sloven Robert Golob, care conduce o coaliţie formată din partidul său liberal şi două partide social-democrate, a anunţat că va avea în vedere să prezinte până la sfârşitul anului proiecte de lege corespunzătoare.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
Citește și...
Doi bărbați au închiriat un apartament în Baia Sprie și au pornit o afacere ilegală în el. Au fost arestați imediat. VIDEO
Doi bărbați au închiriat un apartament în Baia Sprie și au pornit o afacere ilegală în el. Au fost arestați imediat. VIDEO

Doi bărbați care întreţineau o cultură de canabis într-un imobil din oraşul Baia Sprie au fost arestați preventiv, informează un comunicat de presă transmis marţi de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Șase plantații de canabis, găsite în Dâmbovița. Mai multe persoane vindeau droguri online, pe un grup numit „Iarbă dulce”
Șase plantații de canabis, găsite în Dâmbovița. Mai multe persoane vindeau droguri online, pe un grup numit „Iarbă dulce”

Şapte persoane au fost arestate preventiv, după ce au fost prinse că vindeau droguri pe o platformă online, pe un grup intitulat „Iarbă dulce", dar şi cultivau canabis în localitatea Pucioasa, informează, luni, IPJ Dâmboviţa.  

Unde ar fi trebuit să ajungă drogurile de un milion de euro scoase din pământ, cu sapa, din curtea unei case din Giurgiu
Unde ar fi trebuit să ajungă drogurile de un milion de euro scoase din pământ, cu sapa, din curtea unei case din Giurgiu

Cocaină de un milion de euro, canabis și hașiș, toate erau îngropate în curtea unei case din județul Giurgiu.

Studiu: Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit pentru prima oară pe cel al băutorilor zilnici de alcool
Studiu: Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit pentru prima oară pe cel al băutorilor zilnici de alcool

Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press.

Un bărbat a fost reţinut după ce ar fi cultivat canabis într-o comună din Călăraşi
Un bărbat a fost reţinut după ce ar fi cultivat canabis într-o comună din Călăraşi

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de canabis ce erau destinate comercializării.

Recomandări
Ministerul Justiției a început procedura de selecție a Procurorului General și a șefilor DNA și DIICOT. Care sunt criteriile
Ministerul Justiției a început procedura de selecție a Procurorului General și a șefilor DNA și DIICOT. Care sunt criteriile

Procedura de selecție a procurorilor de rang înalt, precum șeful DNA și PîCCJ, a început la Ministerul Justiției. Propunerile de numire vor ajunge la președintele Nicușor Dan.

Explicația oficială pentru care avionul lui Nicușor Dan a rămas blocat la Paris, deși alte aeronave nu au avut probleme
Explicația oficială pentru care avionul lui Nicușor Dan a rămas blocat la Paris, deși alte aeronave nu au avut probleme

Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a explicat joi, într-o conferință de presă, ce s-a întâmplat, de fapt, la Paris cu avionul președintelui Nicușor Dan, care a rămas blocat pe aeroport mai multe ore după summit-ul ”Coaliția de Voință”.  

Președinții Germaniei și Franței, atac dur la adresa lui Donald Trump: „Distruge ordinea mondială”
Președinții Germaniei și Franței, atac dur la adresa lui Donald Trump: „Distruge ordinea mondială”

Președintele Franței, Emmanuel Macron, și cel al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, au lansat critice dure la adresa Statelor Unite, după misiunile pe care trupele americane le-au demarat în Atlanticul de Nord și Marea Caraibilor.