Scandal de corupție în sediul NATO din Europa. Arestări și percheziții în legătură cu achiziții militare

sediul NATO
Shutterstock

Scandal de corupție în agenția NATO care se ocupă de acivițiile de materiale și vehicule militare.

Mai multe persoane au fost arestate în cadrul unei vaste anchete anticorupţie care implică o agenţie NATO ce se ocupă de achiziţiile publice ale alianţei, au anunţat miercuri instanţele belgiene şi luxemburgheze, precum şi Alianţa Nord-Atlantică, conform Reuters.

„Datorită unei anchete lansate de agenţia de achiziţii publice a NATO (NSPA), autorităţile judiciare din mai multe ţări au arestat mai multe persoane acuzate de corupţie în legătură cu unele contracte cu alianţa”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a NATO.

Autorităţile judiciare belgiene au declarat că au arestat doi suspecţi, dintre care unul a fost plasat în arest preventiv, iar celălalt a fost eliberat după interogatoriu.

„Ancheta se referă la posibile nereguli în atribuirea de contracte către companii de apărare pentru achiziţionarea de echipamente militare pentru NATO, cum ar fi muniţii şi drone”, se arată într-un comunicat al autorităţilor judiciare belgiene.

Citește și
trump nato
Cu ameninţările lui Trump în minte, miniştrii de externe din NATO negociază în Antalya creşterea cheltuielilor militare

Anchetatorii suspectează că mai mulţi angajaţi ai NSPA, atât activi, cât şi în retragere, au transmis informaţii confidenţiale companiilor pentru a le ajuta să obţină contracte.

La rândul său, poliţia luxemburgheză a declarat că a efectuat mai multe percheziţii în Luxemburg, unde NSPA îşi are sediul, şi a confiscat „documente utile pentru stabilirea adevărului”, potrivit unui comunicat al autorităţilor judiciare din Marele Ducat.

„Autorităţile belgiene, olandeze, italiene, spaniole şi americane au desfăşurat operaţiuni simultane care au condus la arestarea unor suspecţi”, a adăugat poliţia din Luxemburg fără alte detalii.

La rândul său, NATO a declarat că lucrează „îndeaproape” cu autorităţile judiciare pentru a-i aduce pe cei responsabili în faţa justiţiei.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
Statul european din NATO care vrea să crească vârsta maximă a rezerviștilor la 65 de ani. „Va întări securitatea țării”
Statul european din NATO care vrea să crească vârsta maximă a rezerviștilor la 65 de ani. „Va întări securitatea țării”

Guvernul finlandez intenţionează să ridice vârsta rezerviştilor la 65 de ani, ceea ce ar creşte numărul de rezervişti cu 125.000 până în 2031, potrivit unui comunicat publicat miercuri, citat de AFP.

Cu ameninţările lui Trump în minte, miniştrii de externe din NATO negociază în Antalya creşterea cheltuielilor militare
Cu ameninţările lui Trump în minte, miniştrii de externe din NATO negociază în Antalya creşterea cheltuielilor militare

Ţările NATO se reunesc miercuri şi joi în Turcia pentru a negocia o creştere a cheltuielilor militare în speranţa de a-l convinge pe preşedintele american Donald Trump, care i-a ameninţat pe "rău platnici" că nu îi va mai proteja, informează AFP şi dpa.

Mark Rutte a propus statelor NATO să aloce 5% din PIB pentru cheltuieli militare şi de securitate până în 2032
Mark Rutte a propus statelor NATO să aloce 5% din PIB pentru cheltuieli militare şi de securitate până în 2032

Mark Rutte le-a propus celor 32 de ţări membre ale alianţei să aloce cel puţin 5% din produsul lor intern brut (PIB) pentru cheltuieli militare şi de securitate până în 2032, a anunţat vineri premierul olandez, Dick Schoof, relatează AFP.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.