Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rusia a început să folosească arme chimice în Ucraina

Rusia a folosit gaze lacrimogene pentru curățarea tranșeelor de soldați ucraineni în regiunea Dnipropetrovsk, aceste substanțe fiind catalogate drept arme chimice și interzise ca metodă de război.  

Rusia a folosit gaze lacrimogene pe câmpul de luptă din Ucraina, a constatat oficial Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW), scrie South China Morning Post.

Utilizarea agenților de control a revoltelor ca metodă de război este interzisă în conformitate cu Convenția privind armele chimice, transmite OPCW.

Organismul mondial de supraveghere a armelor chimice a declarat luni că a găsit urme de gaze lacrimogene în probele prelevate luna trecută în prima linie a războiului declanșat de Rusia, în regiunea Dnipropetrovsk din centrul-estul Ucrainei.

Utilizarea agenților de control al revoltelor, cum ar fi gazele lacrimogene ca metodă de război, este interzisă în temeiul Convenției privind armele chimice, tratatul de neproliferare supravegheat de Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW).

Citește și
arme chimice
Rusia și Ucraina se acuză reciproc că folosesc arme chimice. Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice este în alertă
Rusia a folosit gazele lacrimogene pentru a curăța tranșeele

Ucraina solicitase ajutorul agenției, care a dislocat o echipă în zonă. Oficialii OPCW nu au fost mandatați să atribuie vina pentru folosirea gazelor detectate, dar Ucraina și Statele Unite au declarat anterior că Rusia a desfășurat ilegal gaze lacrimogene pentru a curăța tranșee.

Gazele lacrimogene nu sunt letale, dar provoacă iritații temporare ale ochilor și ale sistemului respirator.

Echipa OPCW a analizat fișiere digitale, a primit relatări directe ale martorilor și a testat trei mostre dintr-un șanț de-a lungul liniei frontului cu trupele ruse, se arată într-un rezumat al acțiunii.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult