Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rudele victimelor pandemiei de Covid-19 vor 100 de milioane de euro de la guvernul italian

Un grup reprezentând victime din Italia ale pandemiei de COVID-19 a anunţat că va da în judecată autorităţile regionale şi naţionale, sperând să obţină despăgubiri în valoare de 100 de milioane de euro, informează miercuri dpa.

Noi Denunceremo (Vom denunţa) a precizat într-un comunicat că va solicita o compensaţie medie de 200.000 de euro pentru 500 de persoane care şi-au pierdut apropiaţi, în pandemie.

Plângerea îi vizează pe premierul Giuseppe Conte, pe ministrul sănătăţii Roberto Speranza şi pe preşedintele regional din Lombardia, Attilio Fontana.

Preşedintele Noi Denunceremo, Luca Fusco, a calificat acţiunea drept un "cadou de Crăciun pentru cei care ar fi trebuit să ia măsuri (împotriva pandemiei) şi nu au făcut-o".

Potrivit grupului său, neglijenţa oficialilor a contribuit la numărul mare de decese raportate în Italia în contextul pandemiei (aproape 70.000 de decese asociate cu COVID-19, mai mult faţă de orice altă ţară din Europa).

Citește și
monede
O monedă de 2 euro, omagiul adus personalului medical din Italia, care a luptat împotriva Covid-19. Cum va arăta

Noi Denunceremo a fost înfiinţat în Bergamo, provincia din nordul Italiei considerată "epicentrul" "primului val" de coronavirus din Europa, în martie-aprilie.

Grupul a depus la procuratura din Bergamo zeci de plângeri penale în ultimele luni cerând investigarea presupuselor eşecuri de gestionare a pandemiei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult