Românce obligate să se prostitueze în Franța. Proxeneții își făceau palate din banii lor
O anchetă condusă de forţele de jandarmerie din cele două oraşe şi care a durat mai mult de şase luni s-a soldat cu destructurarea unei vaste reţele de prostituţie, informează Le Parisien, citat de Agerpres.
Cincisprezece persoane au fost arestate la începutul săptămânii în Franţa, România, Italia şi Germania, urmând a fi inculpate în Franţa pentru proxenetism cu circumstanţe agravante, trafic de persoane şi spălare de bani.
Ancheta a fost declanşată în urma investigaţiilor legate de un furt. În timpul unei acţiuni de filaj asupra suspecţilor, poliţiştii au observat mai multe prostituate într-o parcare. Ele au fost reperate după câteva zile pe străzi din Rennes şi Nantes, racolând clienţi pentru câteva zeci de euro.
Ancheta a stabilit că tinerele fuseseră atrase în Franţa după ce fuseseră seduse de proxeneţi în România. Autorităţile franceze au tras rapid concluzia că aveau de-a face cu o reţea internaţională structurată.
În urma interceptărilor telefonice şi a filajelor, firul anchetei a dus în România. Autorităţile locale cunoşteau clanul respectiv, fără a fi reuşit să-l anihileze.
Colaborarea dintre poliţiştii francezi şi cei români, în cadrul unui grup de anchetă comun începând din 7 martie, a permis identificarea şefului şi a membrilor reţelei, bărbaţi care trăiau în opulenţă şi conduceau maşini de lux.
Anchetele financiare întreprinse de Europol estimează că proxeneţii au primit, pe parcursul câtorva luni, cel puţin 1 milion de euro din Franţa.
„În realitate, toţi banii câştigaţi de fete erau trimişi în România. Ele nu aveau decât minimum pentru a trăi şi erau, pur şi simplu, reduse la sclavie. Ele se prostituau multe ore, în timp ce ei îşi construiau adevărate palate în România”, a declarat o sursă apropiată anchetei.
Marţi dimineaţă a fost declanşată o operaţiune europeană, coordonată de poliţiştii din Rennes.
În acest oraş şi la Nantes au fost arestate 10 persoane - proxeneţi şi intermediari -, iar două tinere prostituate au fost puse la adăpost. Simultan, poliţiştii români i-au reţinut din vilele lor luxoase pe cei trei capi ai reţelei. Un proxenet a fost arestat în Germania, iar un altul în Italia. Toţi urmează să fie transferaţi în curând în Franţa.
În România, au fost confiscate mai multe autovehicule de lux, iar bunurile achiziţionate de proxeneţi fac obiectul unei anchete.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!