Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Regele Charles al III-lea a fost internat într-un spital londonez pentru o operaţie la prostată

Your browser doesn't support HTML5 video.

Regele Charles al III-lea a fost internat vineri într-un spital londonez unde va suporta "o intervenţie corectoare" planificată pentru o hipertrofie de prostată, a precizat tabloidul The Sun, citat de Reuters.

Suveranul britanic a sosit la spitalul privat London Clinic, unde nora sa Kate, prinţesă de Wales, primeşte, de asemenea, tratament medical după o operaţie abdominală ce a avut loc săptămâna trecută. Regele Charles al III-lea urmează să petreacă două nopţi în această clinică, a precizat The Sun.

Vineri, biroul de presă de la Palatul Buckingham a dat publicităţii un comunicat în care se afirmă că suveranul este încântat de faptul că vestea despre tratamentul său contribuie la creşterea gradului de conştientizare în rândul publicului în legătură cu această afecţiune.

"Majestatea Sa doreşte să le mulţumească tuturor celor care i-au trimis urări de bine în ultima săptămână şi este încântat să afle că diagnosticul său are un impact pozitiv asupra conştientizării sănătăţii publice", precizează comunicatul emis de Palatul Buckingham.

Săptămâna trecută, Palatul Buckingham anunţase că regele Charles al III-lea, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie operat în această săptămână pentru o afecţiune benignă a prostatei, care este frecvent întâlnită în rândul bărbaţilor de peste 50 de ani.

Citește și
Regele Charles al III-lea
Cine preia atribuțiile Casei Regale Britanice cât timp Regele Charles al III-lea este internat

Deşi este lipsită în general de gravitate, hipetrofia de prostată poate să ducă la o deteriorare progresivă a funcţionării vezicii urinare, precum şi la infecţii urinare, reaminteşte AFP.

Soţia monarhului britanic, regina Camilla, a declarat înainte de internarea de vineri că regele Charles "se simte bine" şi că "aşteaptă cu nerăbdare să se întoarcă la muncă", în contextul în care angajamentele sale publice au fost amânate pentru a îi permite o scurtă perioadă de recuperare, precizează Reuters.

De obicei, familia regală britanică nu dezvăluie detalii despre bolile cu care sunt diagnosticaţi membrii săi, considerând că toate problemele medicale reprezintă o chestiune privată, însă regele Charles al III-lea a ţinut să împărtăşească detalii despre starea sa de sănătate pentru a încuraja alţi bărbaţi care se confruntă cu simptome să se prezinte la un control medical.

Serviciul Naţional de Sănătate din Regatul Unit (NHS), administrat de stat, a anunţat că, de când a fost dezvăluit diagnosticul suveranului, numărul de vizite pe pagina sa de internet, care oferă sfaturi despre mărirea prostatei, a crescut cu 1000%.

Operaţia suveranului reprezintă doar una dintr-o serie de probleme de sănătate cu care s-au confruntat membrii familiei regale în ultima săptămână.

Kate, prinţesa de Wales, în vârstă de 42 de ani, se află încă în convalescenţă în spital după ce a suferit o intervenţie chirurgicală pentru o afecţiune nespecificată, dar necanceroasă.

Între timp, ducesa de York Sarah Ferguson, fosta soţie a unuia dintre fraţii mai mici ai regelui Charles, prinţul Andrew, a declarat luni că este în stare de şoc după ce a fost diagnosticată cu o formă malignă de cancer de piele.

Ea a urmat în 2023 un tratament pentru cancer de sân, inclusiv o mastectomie şi o operaţie de reconstrucţie mamară, iar de această dată a fost diagnosticată cu melanom malign după ce i-au fost îndepărtate mai multe aluniţe.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult