Rafalele de vânt aduc un nou pericol de incendiu în Los Angeles, în timp ce numărul morților crește

×
Publicitate

În California, colinele din nordul metropolei Los Angeles continuă să ardă, iar pompierii se așteaptă la o înrăutățire a situației pe măsură ce vântul își schimbă direcția și se întețește.

Un nou bilanț provizoriu al dezastrului indică 24 de morți și 13 dispăruți. Studenţii de la Universitatea din California şi personalul de la renumitul muzeu Getty se numără printre cei care ar putea fi vizați de o eventuală evacuare de urgență.

Dacă în weekend echipajele de pompieri au reușit să mai reducă din incendiile care au făcut prăpăd în California, prognoza pentru următoarele zile este înspăimântătoare.

Meteorologii avertizează că începând de luni sunt așteptate rafale puternice de vânt, care să atingă 100 de kilometri pe oră. Iar teama majoră este că unele focare ar putea fi astfel reaprinse.

Leigh Waldman, corespondent CNN: „Începem să simțim cu vântul se întețește din nou și ne așteptăm ca rafalele să continue din seara asta pe tot parcursul săptămânii. Am vorbit cu șeful departamentului de pompieri de aici din LA și ne-a explicat că vântul este stăpânul când vine vorba de luptă cu incendiile și le va face muncă extrem de dificilă”.

Citește și
Zorii dictaturii cibernetice în Rusia. Kremlinul se folosește chiar și de copii pentru propagandă iar rușii rămân fără semnal
Zorii dictaturii cibernetice în Rusia. Kremlinul se folosește chiar și de copii pentru propagandă iar rușii rămân fără semnal

Peste 12.000 de clădiri au fost făcute scrum în tot acest dezastru, iar zeci de mii de locuințe sunt în continuare în beznă din cauza unei mari pene de curent provocate de incendii.

Iar în tot acest context, 1.700 de membri ai Gărzii Naționale sunt nevoiți să păzească străzile devastate pentru că diverși indivizi au mers până la a se deghiza în pompieri ca să jefuiască locuințele distruse.

Helena Humphrey, corespondent BBC: „Ne aflăm pe autostrada de coastă a Pacificului, una dintre cele mai faimoase șosele din lume. În mod normal, de aici nu ar trebui să vedem malul Oceanului Pacific, dar acum se vede din cauza distrugerilor, a tuturor acelor case de milioane de dolari făcute scrum. Dacă ne uităm în acea direcție, observăm cum casă, după casă, pur și simplu au dispărut”.

Marjan Rajabi, locuitoare care se întoarce la casa sa distrusă din Pacific Palisades: „Nu am găsit prea multe aici. Tot ce am este, de exemplu, această geantă, o lămâie, câteva capete metalice de aspersoare, doar ca să o fac pe mama mea, în vârstă de 89 de ani, să se simtă mai bine că le-am salvat. Dar am făcut-o pentru că i-ar da speranță și i-ar oferi speranța de a reconstrui”.

Guvernatorul statului California a emis un ordin prin care sunt eliminate mai multe restricții legate de protecția mediului, astfel încât munca de reconstrucție să înceapă cât mai repede.

Autoritățile estimează că ar fi vorba de pagube de peste 250 de miliarde de dolari.

Între timp, foarte mulți volunatri încearcă să vină în ajutorul celor rămași în multe cazuri doar cu hainele de pe ei.

Common, artist: „Dacă veniți pentru a dona și a lăsa lucruri, intrați în coloana din stânga...Vedeți asta? Sunt două coloane. Intrați pe cea din stânga. Dacă sunteți aici să ridicați ceva, dacă sunteți o familie aflată în nevoie, intrați în coloana din dreapta. Trageți în față și le spuneți pentru ce sunteți aici și vi se va da ce aveți nevoie. Așa cum se vede, aici au mâncare. Este apă aici, sunt haine mai jos...”.

În ajutorul pompierilor californieni, deja epuizați, au venit colegi din nouă state americane, dar și din Canada și Mexic. De asemenea, la eforturile supraomenești contribuie și peste o mie de deținuți pe bază de voluntariat. Vestea rea este că situația are potential de agravare în următoarele zile, cand vântul Sfânta Ana se va înteți.

Gavin Newsom, guvernatorul statului California: „Avem resursele, dar mai important este că vântul s-a schimbat, iar asta ne permite să fim mai inventivi cu resursele existente, în special cu resursele aeriene”.

Declanșate cu mult timp înaintea sezonului obișnuit al incendiilor de vegetație, flăcările marchează cel mai recent episod din seria fenomenelor meteorologice extreme asociate schimbărilor climatice. De aceea, experții spun că, la reconstrucție, ar trebui făcute schimbări semnificative.

Articol recomandat de sport.ro
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Citește și...
Zorii dictaturii cibernetice în Rusia. Kremlinul se folosește chiar și de copii pentru propagandă iar rușii rămân fără semnal
Zorii dictaturii cibernetice în Rusia. Kremlinul se folosește chiar și de copii pentru propagandă iar rușii rămân fără semnal

Pe fondul atacurilor cu drone ucrainene, autoritățile au impus restricții de acces la internet, invocând „motive de securitate”. Acum, autoritățile promovează un „cyberspațiu alternativ”.

VIDEO. Președintele Lukașenko i-a făcut un cadou neobișnuit lui Kim Jong Un: ”Pentru cazul în care ar apărea vreun dușman”
VIDEO. Președintele Lukașenko i-a făcut un cadou neobișnuit lui Kim Jong Un: ”Pentru cazul în care ar apărea vreun dușman”

Liderii Coreei de Nord și ai Belarusului, Kim Jong Un și Alexander Lukașenko, au făcut schimb de cadouri, după discuțiile purtate la Phenian.

Victimele lui Epstein dau în judecată administrația Trump și Google pentru expunerea datelor personale
Victimele lui Epstein dau în judecată administrația Trump și Google pentru expunerea datelor personale

Un grup de supraviețuitori ai lui Epstein a depus joi un proces colectiv împotriva administrației Trump și a Google, din cauza dezvăluirii informațiilor personale găsite în documentele legate de defunctul infractor sexual, făcute publice în ultimele luni.

Recomandări
Cod galben de ploi torențiale în mare parte din țară. Revin viscolul și ninsorile în zonele de munte. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale în mare parte din țară. Revin viscolul și ninsorile în zonele de munte. HARTĂ

Mai multe atenționări de Cod Galben sunt valabile de vineri până luni, vizând intensificări ale vântului, precipitații însemnate și condiții de iarnă la altitudini mari. Codurile sunt valabile în perioada 27 martie, ora 10:00 – 30 martie, ora 10:00.

Apare „RO-Alert” pentru electricitate. Românii vor primi alertă pe telefon când ajung la 80% din consumul estimat în contract
Apare „RO-Alert” pentru electricitate. Românii vor primi alertă pe telefon când ajung la 80% din consumul estimat în contract

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei lucrează la un mecanism care să alerteze consumatorii când se apropie de plafonul de consum prevăzut în contract.  

Cheltuielile militare ale României au crescut cu aproape 200% în patru ani. Statele care au investit cel mai mult
Cheltuielile militare ale României au crescut cu aproape 200% în patru ani. Statele care au investit cel mai mult

În ultimii patru ani, România și-a mărit cu aproape 200% cheltuielile cu achizițiile militare. Jumătate din importuri vin de la americani, iar restul din Norvegia și Olanda, arată raportul institutului internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm.