Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Primarul Veneției a ordonat oprirea autobuzelor electrice în urma celui de-al doilea accident care a rănit 15 persoane

Primarul Veneției a ordonat oprirea imediată a autobuzelor electrice operate de compania La Linea după ce un autobuz a produs un accindent într-un oraș din italia, rănind 15 persoane, scrie AP. 

Acesta este al doilea incident al companiei în urma accidentului produs pe 3 octombrie care a ucis 21 de persoane.

Autobuzul a intrat sâmbătă seară într-o clădire din Mestre, un cartier al Veneției. Răniții nu erau în stare gravă, a declarat primarul Luigi Brugnaro într-un comunicat.

Pe 3 octombrie, un autobuz complet electric – care transporta turiști străini – a căzut de pe o stradă înaltă din Mestre, în drum spre un camping din apropierea comunității Marghera. Autobuzul a căzut câțiva metri înainte de a se prăbuși în apropierea șinelor de cale ferată, unde a luat foc.

Șoferul italian și 20 de turiști străini au fost uciși.

Oficialii orașului au sugerat că șoferul, Alberto Rizzotto, care avea un palmares nepătat, ar fi suferit un atac de cord. Dar, potrivit cotidianului local Corriere del Veneto, rezultatele preliminare ale autopsiei sale au înlăturat acest lucru.

Ancheta este încă în curs de desfășurare. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult