Președintele unei țări a dat ordin presei să nu îl mai laude încontinuu

62023274
Getty

Preşedintele Tadjikistanului, Emomali Rahmon, a cerut să înceteze laudele 'excesive' la adresa sa în cântecele difuzate la televiziunea şi radioul de stat din această ţară, în care s-a dezvoltat un cult al personalităţii şefului statului.

Rakhmon, în vârstă de 66 de ani, aflat în fruntea ţării din 1992, s-a declarat 'îngrijorat' de 'promovarea excesivă a personalităţii sale prin clipuri muzicale'.

'Preşedintele le-a dat instrucţiuni responsabililor Comitetului pentru televiziune şi radio să fie promovate mai mult munca neobosită a populaţiei, realizările importante ale ţării şi natura unică a acestui vechi pământ', a anunţat televiziunea de stat.

Propaganda guvernamentală îl prezintă cu regularitate pe Emomali Rahmon drept un salvator care a refăcut unitatea naţională după războiul civil care a urmat declarării independenţei ţării.

Preşedintele are titlul de şef al naţiunii, care le permite lui şi familiei sale să se bucure de imunitate pe viaţă şi de numeroase alte privilegii.

Citește și
Emiratele Arabe vor plăti cazarea pentru turiștii străini care nu pot pleca din Dubai și Abu Dhabi. Câți români sunt acolo
Emiratele Arabe vor plăti cazarea pentru turiștii străini care nu pot pleca din Dubai și Abu Dhabi. Câți români sunt acolo

De altfel, cultul personalităţii este un punct comun în aproape toate republicile ex-sovietice din Asia Centrală.

În Uzbekistan, autorităţile au atras de asemenea atenţia asupra cântecelor care îl elogiază pe preşedintele Şavkat Mirzioiev, promotorul unei strategi de deschidere de la venirea sa la putere.

Astfel, directorul agenţiei care reglementează industria muzicală a declarat, după apariţia unui videoclip intitulat 'un selfie cu preşedintele meu', că şeful statului uzbec 'nu are nevoie de publicitate din partea artiştilor'.

Melodia era difuzată cu regularitate pe posturile muzicale cele mai populare, dar foarte criticată pe reţele sociale.

În Turkmenistan, preşedintele Gurbangulî Berdîmuhamedov le ceruse, la accederea sa la putere în 2006, înalţilor funcţionari şi media să nu-i facă elogiul, el încercând astfel să se delimiteze de predecesorul său Saparmurat Niazov.

Berdîmuhamedov a sfârşit însă prin a-şi dezvolta propriul cult al personalităţii, exemplificat, de pildă, printr-o statuie din aur în capitală.

În Kazahstan, preşedintele Nursultan Nazarbaev, la conducerea ţării de aproape 30 de ani, beneficiază de o sărbătoare şi de mai multe muzee în cinstea sa, şi este subiectul unei trilogii cinematografice despre copilăria şi ascensiunea sa la putere.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO S-a lăsat de baschet și și-a urmat visul în modelling: ”Locked in”
GALERIE FOTO S-a lăsat de baschet și și-a urmat visul în modelling: ”Locked in”
Citește și...
Emiratele Arabe vor plăti cazarea pentru turiștii străini care nu pot pleca din Dubai și Abu Dhabi. Câți români sunt acolo
Emiratele Arabe vor plăti cazarea pentru turiștii străini care nu pot pleca din Dubai și Abu Dhabi. Câți români sunt acolo

Autoritățile din Emiratele Arabe Unite (EAU) vor plăti prelungirea cazării în hoteluri pentru turiștii străini care nu pot pleca din Dubai și Abu Dhabi din cauza războiului din Iran. Potrivit MAE, la această dată sunt sute de români blocați în EAU. 

Riscurile tăcute ale inteligenței artificiale: erorile mici pot cauza pierderi mari în afaceri. „Un eşec tăcut la scară mare”
Riscurile tăcute ale inteligenței artificiale: erorile mici pot cauza pierderi mari în afaceri. „Un eşec tăcut la scară mare”

Pe măsură ce inteligența artificială devine tot mai integrată în afaceri, riscul major constă în sistemele AI complexe, care devin imposibil de înțeles, prevăzut și controlat complet de oameni, generând provocări imprevizibile pentru organizații.

Prințul exilat al Iranului cere Europei să nu mai stea pe margine și să susțină războiul ”pentru tranziția democratică”
Prințul exilat al Iranului cere Europei să nu mai stea pe margine și să susțină războiul ”pentru tranziția democratică”

„Prințul moștenitor” al Iranului aflat în exil le cere liderilor europeni să sprijine campania militară a lui Donald Trump și eforturile de înlocuire a dictaturii religioase cu democrația.

Recomandări
LIVE UPDATE. A treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane în Iran. Iranienii spun că nu vor negocia cu SUA
LIVE UPDATE. A treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane în Iran. Iranienii spun că nu vor negocia cu SUA

În cea de-a treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane împotriva Iranului, armata israeliană a continuat luni atacurile pe scară largă asupra Teheranului, vizând şi Hezbollah, care, pentru prima dată în conflict, a atacat Israelul dinspre Liban.

Riadul, principala rută de evacuare în mijlocul conflictului din Golf. Un zbor privat către Europa ajunge la 350.000 dolari
Riadul, principala rută de evacuare în mijlocul conflictului din Golf. Un zbor privat către Europa ajunge la 350.000 dolari

Riadul a devenit principala rută de evacuare pentru persoanele foarte bogate și directorii de top blocați în statele din Golf, pe fondul intensificării conflictului regional și al atacurilor iraniene asupra orașelor Dubai, Abu Dhabi, Doha și Manama.

Şedinţă la Guvern privind situaţia românilor blocaţi în Orientul Mijlociu, din cauza conflictului din Iran
Şedinţă la Guvern privind situaţia românilor blocaţi în Orientul Mijlociu, din cauza conflictului din Iran

Premierul Ilie Bolojan a convocat luni dimineaţă, la Palatul Victoria, o şedinţă pe tema situaţiei cetăţenilor români blocaţi în zona limitrofă Iranului din cauza conflictului din Orientul Mijlociu.