Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Incendii de proporții în SUA. Mii de pompieri au fost trimiși să stingă flăcările. „Casa noastră a ars, casa lor a ars”

Your browser doesn't support HTML5 video.

În California, peste 1.600 de pompieri depun eforturi supraomenești pentru a opri extinderea unui incendiu de vegetație.

Focul care arde, necontrolat de mai bine de trei zile a ajuns în zonele locuite. Localnicii au fost evacuați la timp însă trei militari au ajuns la spital.

În California, un incendiu de vegetație, așa numitul Park Fire, se extinde cu viteza fulgerului încă de miercuri. Flăcările înghit oră de oră sute de hectare de teren împădurit. Mânat de vântul uscat și schimbător, focul a pătruns și în zonele locuite din districtul Butte.

Localnicii au privit neputincioși cum vâlvătaia le înghite locuințele una după alta.

Localnic: „Casa noastră a ars, casa lor a ars, casa învecinată a ars”.

Citește și
incendiu california
Incendiu major în California. Peste 4.000 de persoane au fost evacuate. „A fost înfricoșător”

Autoritățile au transmis ordine de evacuare și într-o localitate unde, în 2018, incendiile au luat 80 de vieți.

Localnic: „Am mai trecut printr-un incendiu de amploare și am așteptat până în ultimul moment să plecăm. N-am vrut să trecem din nou prin asemenea emoții.”

Persoane evacuate: „Suntem foarte îngrijorați pentru casa noastră. Dar, pe de altă parte, lucrurile pot fi înlocuite. Viețile nu. Animalele nu.”

De data aceasta, au ascultat indicațiile și nu s-au înregistrat victime.

Kory Honea, șeriful din Butte County: „Experiența ne-a arătat din nou și din nou că atunci când oamenii întârzie evacuarea, își pierd viața. Focul se extinde necontrolat. Prin urmare, nu pot vă pot garanta că vom ajunge la timp pentru a vă salva viața.”

Cum în adpostul pentru sinistrați este interzis accesul cu animale, cei care erau însoțiți de câini sau pisici au dormit în mașini sau sub cerul liber.

Persoană evacuată din calea flăcărilor: „Cât timp am câinii lângă mine și suntem toți teferi, nu-mi pasă de bunurile materiale. N-am luat nimic de acasă. Mi-am luat cățeii și am plecat.”

Pompierii americani depun eforturi că să țină în frâu 96 de incendii de vegetație în state precum Oregon, California, Arizona sau Idaho. Din fericire o masă de aer rece vă veni în ajutorul lor în zilele următoare.

Pompierii americani se luptă cu aproape 100 de incendii în același timp. Mii de militari trimiși să lupte cu flăcările scăpate de sub control

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult