Oscar Pistorius, bătut la închisoare pentru că vorbea prea mult la telefon

Oscar Pistorius dus la proces
Getty

Campionul sud-african a fost rănit uşor într-o altercaţie în penitenciarul din Pretoria.

Campionul paralimpic sud-african Oscar Pistorius, condamnat la 13 ani şi 5 luni de închisoare pentru uciderea prietenei sale, a fost rănit uşor în cadrul unei încăierări legate de utilizarea unui telefon public, a anunţat marţi adminstraţia penitenciarelor din Africa de Sud, citată de AFP.

Pistorius a suferit o "contuzie" în urma unei "altercaţii cu un alt prizonier, pe tema utilizării unui telefon public", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al administraţiei penitenciarelor, Singabakho Nxumalo.

Acesta a precizat că a fost deschisă o anchetă legată de incidentul respectiv, produs pe 6 decembrie, la centrul corecţional Atteridgeville, de la periferia oraşului Pretoria.

Conform presei locale, prizonierii care doreau să utilizeze telefonul respectiv şi-au pierdut răbdarea în timp ce aşteptau ca Pistorius să-şi încheie conversaţia pe care o purta în acel moment.

Citește și
Oscar Pistorius
Pistorius, inchis pentru ca si-a ucis iubita in urma cu trei ani, a fost dus la spital cu rani la incheieturile mainilor

La finele lunii noiembrie, justiţia sud-africană i-a mărit pedeapsa fostul atlet paralimpic, de la 6 ani la 13 ani şi cinci luni de închisoare, în urma apelului înaintat de procurori, care au considerat condamnarea iniţială ca fiind prea mică în comparaţia cu fapta acestuia.

În noaptea de Sfântul Valentin a anului 2013, Oscar Pistorius, aflat în acel moment la apogeul carierei sale, a ucis-o cu patru focuri de armă pe prietena sa, modelul Reeva Steenkamp, care se încuiase în toaleta vilei sportivului, situată într-un cartier luxos din Pretoria.

Multiplul campion paralimpic a negat tot timpul că a dorit să-şi ucidă prietena, afirmând că a fost convins că era vorba de un hoţ care pătrunsese în casă.

Atletul, în vârstă de 31 ani, cu ambele picioare amputate, îşi ispăşeşte în prezent pedeapsa în închisoarea din Atteridgeville, adaptată pentru persoane cu handicap.

Articol recomandat de sport.ro
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Citește și...
Condamnarea în cazul lui Oscar Pistorius, dublată
Condamnarea în cazul lui Oscar Pistorius, dublată

Curtea Supremă din Africa de Sud a hotărât o pedeapsă mult mai mare pentru atletul paralimpic Oscar Pistorius, care şi-a ucis logodnica în 2013, condamnându-l la 13 ani şi cinci luni de închisoare.

Pistorius, inchis pentru ca si-a ucis iubita in urma cu trei ani, a fost dus la spital cu rani la incheieturile mainilor
Pistorius, inchis pentru ca si-a ucis iubita in urma cu trei ani, a fost dus la spital cu rani la incheieturile mainilor

Oscar Pistorius a negat ca s-a ranit incercand sa se sinucida, asa cum a sugerat presa sud-africana, dupa ce a fost dus din inchisoare la spital, relateaza Reuters.

Oscar Pistorius, condamnat la 6 ani de inchisoare pentru uciderea iubitei sale. Reactia atletului cand a auzit sentinta
Oscar Pistorius, condamnat la 6 ani de inchisoare pentru uciderea iubitei sale. Reactia atletului cand a auzit sentinta

Oscar Pistorius a primit 6 ani de inchisoare dupa ce a fost gasit vinovat de uciderea logodnicii sale Reeva Steenkamp. Dupa incheierea procesului, Pistorius a fost dus direct catre celula.

Primul interviu acordat de Oscar Pistorius.
Primul interviu acordat de Oscar Pistorius. "Cred ca Reeva nu si-ar dori sa imi petrec tot restul vietii dupa gratii"

Oscar Pistorius a oferit primul sau interviu presei de la moartea iubitei sale. Atletul a dezvaluit ca este constient ca merita sa faca inchisoare, insa neaga cu vehementa ca a ucis-o in 2013 si insista ca nu a fost premeditat gestul sau.

Recomandări
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”

Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat” din cauza evenimentelor recente, care au legătură cu situația din Groenlanda, provocate de președintele SUA, Donald Trump.  

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital
Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital

Indianul de 47 de ani care fără să stea pe gânduri și-a pus viața în pericol ca să salveze o fetiță căzută într-un lac înghețat va fi făcut cetățean de onoare al Craiovei. Deocamdată, este internat, la fel și copila.