O româncă a decedat în Spania, din cauza furtunii Gloria

62105118

Două persoane, printre care şi o femeie de naţionalitate română, au decedat în Spania în urma trecerii furtunii Gloria, care a lovit în special regiunile din estul ţării, au informat luni surse din cadrul administraţiei locale, informează AFP.

"O femeie fără adăpost în vârstă de 54 de ani, de naţionalitate română, a fost găsită decedată, aparent din cauza hipotermiei, în această dimineaţă într-un parc" din oraşul Gandia, în sudul provinciei Valencia, a precizat un purtător de cuvânt al primăriei pentru AFP.

Un ''spaniol de 63 de ani'' a fost găsit mort ''duminică după-amiază'' în localitatea Pedro Bernardo, din regiunea Castilia şi Leon (centru), a precizat pentru AFP primarul acestei localităţi, David Segovia.

"A fost găsit mort în curtea locuinţei sale, lovit în regiunea capului de ţigle căzute de pe acoperiş în urma ninsorii", a precizat acesta.

O parte importantă din estul Spaniei (Catalonia, regiunea Valencia), precum şi arhipelagul Baleare au fost plasate sub avertizare roşie sau portocalie în urma acestei furtuni care a provocat rafale violente de vânt şi căderi de zăpadă. Potrivit Agenţiei meteorologice spaniole, se estimează că furtuna va dura până miercuri.

Citește și
Cum a încercat Friedrich Merz să-l convingă pe Donald Trump că Ucraina nu trebuie să-și cedeze teritoriile Rusiei
Cum a încercat Friedrich Merz să-l convingă pe Donald Trump că Ucraina nu trebuie să-și cedeze teritoriile Rusiei

În regiunea Valencia, 194 de municipalităţi au decis să suspende cursurile şcolare luni, măsură care a afectat peste 191.300 de elevi, a anunţat guvernul regional.

Aeroportul turistic Alicante (sud-est), care a fost închis săptămâna trecută din cauza unui incendiu, a trebuit să-şi închidă din nou porţile duminică după-masă şi luni din cauza furtunii, a precizat compania care îl administrează, Aena, pe pagina sa de Twitter.

Transporturile pe mai multe drumuri şi căi ferate au fost de asemenea perturbate în urma intemperiilor.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Brazilianca Tamires Morena a schimbat echipa în Liga Florilor! Transferuri tari pentru titlu
GALERIE FOTO Brazilianca Tamires Morena a schimbat echipa în Liga Florilor! Transferuri tari pentru titlu
Citește și...
Cum a încercat Friedrich Merz să-l convingă pe Donald Trump că Ucraina nu trebuie să-și cedeze teritoriile Rusiei
Cum a încercat Friedrich Merz să-l convingă pe Donald Trump că Ucraina nu trebuie să-și cedeze teritoriile Rusiei

Friedrich Merz a încercat să-l convingă în timpul vizitei sale la Casa Albă pe Donald Trump că Ucraina nu trebuie să facă concesii teritoriale Rusiei. Cancelarul i-ar fi prezentat riscurile de securitate cauzate de o astfel de decizie. 

Misiunea ONU condamnă atacurile SUA-Israel asupra Iranului: „Contravin Cartei ONU”, „încalcă dreptul internațional”
Misiunea ONU condamnă atacurile SUA-Israel asupra Iranului: „Contravin Cartei ONU”, „încalcă dreptul internațional”

O misiune internațională independentă a Organizației Națiunilor Unite care investighează încălcările drepturilor omului în Iran a condamnat miercuri atacurile lansate de Israel și Statele Unite.

Anunțul făcut de secretarul american al Apărării: SUA, pe cale să „câştige decisiv şi devastator” în Orientul Mijlociu
Anunțul făcut de secretarul american al Apărării: SUA, pe cale să „câştige decisiv şi devastator” în Orientul Mijlociu

Statele Unite sunt pe cale să ”câştige în mod decisiv, devastator şi fără cea mai mică milă”, anunţă într-o conferinţă de presă miercuri, în a cincea zi de război în Orientul Mijlociu, secretarul american al Apărării Pete Hegseth, relatează AFP.

Recomandări
Război în Iran, a cincea zi. Regimul iranian afirmă că nu va negocia cu Statele Unite: „Putem continua cât timp dorim” VIDEO
Război în Iran, a cincea zi. Regimul iranian afirmă că nu va negocia cu Statele Unite: „Putem continua cât timp dorim” VIDEO

Am intrat în a cincea zi de război în Orientul Mijlociu, iar atacurile nu se opresc. Consulatul Statelor Unite din Dubai a fost vizat marți seară de o dronă iraniană. Urmăriți LIVE UPDATE evenimentele.

SURSE: Liderii coaliției au decis ca proiectul de buget pentru 2026 să fie transmis Parlamentului săptămâna viitoare
SURSE: Liderii coaliției au decis ca proiectul de buget pentru 2026 să fie transmis Parlamentului săptămâna viitoare

Surse liberale afirmă că liderii coaliției de guvernare au decis ca proiectul de buget pentru 2026 să fie transmis Parlamentului săptămâna viitoare, după finalizarea discuțiilor tehnice, respectiv după ce va trece de ședința de Guvern și de CES.

România fără ”păcănele” și săli de jocuri de noroc. În ce orașe se pregătesc măsuri pentru interzicerea lor, după noua lege
România fără ”păcănele” și săli de jocuri de noroc. În ce orașe se pregătesc măsuri pentru interzicerea lor, după noua lege

Guvernul a modificat, recent, printr-o Ordonanţă de urgenţă, reglementările referitoare la organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc în România.