O furtună de zăpadă, ploi și vânt violent au provocat haos în nord-estul Statelor Unite. Sute de mii de locuințe, afectate
Your browser doesn't support HTML5 video.
O furtună cu multă zăpadă, ploi și vânt violent a doborât copaci și linii electrice, lăsând 700.000 de locuințe și sedii comerciale fără curent electric.
În unele locuri din New England stratul de zăpadă depus a trecut de 60 de centimetri. A nins mult și în Maine, inclusiv în zonele de coastă, iar vântul a suflat nemilos.
Căderile de zăpadă au îngreunat traficul și au provocat accidente rutiere care au blocat o autostradă foarte circulată.
Rafalele de vânt și gheața formată au pus la pământ copaci și stâlpi de electricitate, și în New Hampshire, prin urmare zeci de mii de familii au rămas fără curent.
Douglas Foley, președinte de operațiuni al Eversource: „Puteți să auziți chiar acum. Acesta este una dintre alarmele care indică faptul că ceva ar fi putut să declanșeze sistemul. Operatorii noștri au fost instruiți să reacționeze”.
Instituțiile statului și numeroase școli și-au suspendat activitatea în localitățile afectate.
În alte state federale nu a nins, dar milioane de americani au înfruntat furtuni violente și chiar tornade. Guvernatorul din Kentucky a venit în zonele răvășite.
Andy Beshear, guvernator Kentucky: „Companiile noastre de utilități și angajații lor au făcut o treabă cu adevărat incredibilă în a remedia daunele extinse”.
Furtunile au dat peste cap și traficul aerian, pe mai multe aeroporturi.
În statele New York și New Hampshire, ploile abundente au provocat inundații și valuri uriașe. Meteorologii spun că abia de sâmbătă vremea se va îmbuna.