O adolescentă de 16 ani din Italia a murit electrocutată în baie, după ce și-a scăpat încărcătorul în apă

fata electrocutata
Facebook.com

O adolescentă de 16 ani din Italia a murit electrocutată în baie, după ce și-a scăpat încărcătorul în apă. Tânăra vorbea la telefon cu o prietenă, care s-a îngrijorat când apelul s-a întrerupt, relatează Mirror.

Tragedia a avut loc în Montefalcione, sudul Italiei. Potrivit presei locale, părinții fetei nu se aflau în casă în acel moment, însă autoritățile au ajuns la fața locului rapid, după ce au fost alertate de prietena fetei.

Conform anchetatorilor, telefonul care se afla la încărcat ar fi alunecat din mână și ar fi declanșat scurtcircuitul după ce a căzut în apă.

Trupul ei a fost transportat la morga spitalului Moscati din Avellino pentru autopsie, iar oamenii legii investighează incidentul.

În anul 2020, în Franța, o altă elevă de 15 ani a murit în baie după ce telefonul cu încărcător i-a căzut pe piept și a alunecat în apă. Echipajele de urgență au transportat-o la spital și au încercat să o resusciteze, dar fără succes.

Citește și
transplant de brate
Povestea bărbatului care a primit primul transplant de brațe din lume. Spune că vrea să urce pe Mont Blanc | GALERIE FOTO

În 2019, o fată de 13 ani din Amsterdam a fost electrocutată după ce telefonul i-a căzut în baie în timp ce se afla la încărcat. Mama adolescentei a auzit un țipăt puternic, a scos-o imediat din cadă și a sunat la serviciile de urgență. Ajunși la fața locului, paramedicii au trezit-o pe fată, care era inconștientă, lovind-o în stern, înainte de a o duce direct la spital, unde a stat internată două zile. Din fericire, tânăra a scăpat cu viață, dar a rămas cu amnezie în urma incidentului.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
Doi bărbați s-au electrocutat după ce au atins o betonieră, în Prahova. Unul dintre ei a murit pe loc
Doi bărbați s-au electrocutat după ce au atins o betonieră, în Prahova. Unul dintre ei a murit pe loc

Doi bărbaţi dintr-o localitate prahoveană, care munceau pentru construirea unui gard, s-au electrocutat după ce au atins o betonieră. Unul dintre ei a murit pe loc. Celălalt a scăpat cu viaţă, fără a avea nevoie de spitalizare.

 

Povestea bărbatului care a primit primul transplant de brațe din lume. Spune că vrea să urce pe Mont Blanc | GALERIE FOTO
Povestea bărbatului care a primit primul transplant de brațe din lume. Spune că vrea să urce pe Mont Blanc | GALERIE FOTO

Felix Gretarsson și-a pierdut ambele mâini după ce a fost electrocutat într-un accident la locul de muncă. Membrele i-au luat foc și s-a ales cu ambele brațe amputate.  

Un bărbat din Italia a murit în timp ce își usca părul în baie. Soția l-a găsit fără suflare
Un bărbat din Italia a murit în timp ce își usca părul în baie. Soția l-a găsit fără suflare

Un bărbat în vârstă de 64 de ani din Italia a murit electrocutat în timp ce folosea un uscător de păr. Soția acestuia l-a găsit fără suflare în baie.

„M-am simțit ca un animal”. Un pasager a fost electrocutat și târât de poliție afară din avion. De la ce ar fi pornit totul
„M-am simțit ca un animal”. Un pasager a fost electrocutat și târât de poliție afară din avion. De la ce ar fi pornit totul

Poliția australiană l-a electrocutat și târât afară din avion pe un bărbat, după o simplă discuție cu însoțitorul de bord.

 

Un bărbat s-a electrocutat la Hidrocentrala Porțile de Fier I. A fost dus de urgență la spital
Un bărbat s-a electrocutat la Hidrocentrala Porțile de Fier I. A fost dus de urgență la spital

Un bărbat de 50 de ani care verifica o celulă electrică la Hidrocentrala Porţile de Fier I a fost electrocutat, vineri, fiind preluat de un echipaj medical şi dus de urgenţă la spital.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.