Noi detalii despre dispariția jurnalistului care vizita un trib din Amazon. Ce grupare ar fi implicată
Galerie foto
Declarațiile au fost făcute de autorități după ce Dom Phillips și Bruno Pereira au dispărut pe 5 iunie, poliția descoperind de atunci sânge pe barca singurului suspect interogat în momentul de față.
Autoritățile ar mai fi descoperit și material „care pare uman” în Pădurea Amazoniană, unde cei doi bărbați cercetau un trib indigen în Valea Javari, în vederea scrierii unei cărți.
Bărbații se aflau în comunitatea Sao Rafael și trebuia să ajungă în orașul apropiat Atalaia do Norte, însă nu au sosit, potrivit Sky News.
Rămășițe „aparent umane”Sâmbătă, poliția federală a spus că încă analiza rămășițe „aparent umane” găsite vineri în zona în care cei doi au dispărut.
Investigația autorităților indică o schemă condusă de oameni de afaceri locali, care plătesc pescari să intre în vale, să prindă pește și să îl livreze către aceștia, potrivit sursei citate.
Pereira, care a condus agenția indigenă guvernamentală, a luat parte în trecut la mai multe operațiuni împotriva pescuitului ilegal, în care echipamentul de pescuit a fost confiscat și distrus, iar pescarii amendați și arestați.
Potrivit legii din Brazilia, doar populația indigenă poate pescui legal pe teritoriile lor.
Motivul crimei din Pădurea Amazoniană din Brazilia, potrivit autorităților„Motivul crimei este o feudă legată de inspecția pescuitului,” a spus Denis Paiva, primarul din Atalaia do Norte.
Deși poliția și primarul au asociat dispariția bărbaților cu o „mafie a peștelui”, poliția federală nu a exclus alte linii de investigație. Zona prezintă și probleme intense de trafic de droguri.