Motivul pentru care Putin a trimis două avioane cu specialiști militari ruși în Venezuela

Ce cadou i-a oferit Nicolas Maduro lui Vladimir Putin
Pro TV

Două avioane cu personal tehnic-militar din Rusia au sosit în Venezuela, a anunţat sâmbătă preşedintele Nicolas Maduro, care săptămâna aceasta a efectuat o vizită la Moscova.

"Preşedintele Putin şi-a reafirmat întregul sprijin politic, diplomatic şi militar pentru Venezuela şi pace. Susţinerea a venit cu câteva zile în urmă...cu două avioane cu personal al Comisiei de sprijin tehnico-militar. Specialiştii ruşi se află în prezent în Venezuela. Au plecat specialiştii (ruşi) care au venit la începutul anului, ei fiind înlocuiţi de o nouă echipă", a afirmat Maduro într-un discurs difuzat pe Twitter.

Preşedintele rus Vladimir Putin declarase anterior că activităţile în domeniul cooperării tehnico-militare între Rusia şi Venezuela vizând furnizarea de piese de schimb şi crearea de centre de mentenanţă pentru armamentul rusesc aflat în dotarea armatei venezuelene sunt în grafic, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, cooperarea tehnico-militară dintre cele două ţări este legată, în primul rând, de obligaţiile Rusiei de a deservi echipamentele de fabricaţie rusă achiziţionate de Venezuela.

Luna trecută, Adunarea Naţională (parlamentul) din Venezuela, controlată de opoziţia condusă de preşedintele interimar autoproclamat Juan Guaido, a declarat nul acordul militar încheiat de Caracas cu Moscova. "Acest acord nu a fost examinat nici de Comisia pentru politică externă, suveranitate şi integritate, nici de către parlament', se arată în textul documentului postat pe contul de Twitter al parlamentului venezuelean, notează portalul Gazeta.ru.

Citește și
Nicolas Maduro, Vladimir Putin
Președintele Venezuelei se vede cu prietenul său, ”tovarăşul preşedinte Vladimir Putin”

Un avion militar efectuase la sfârşitul lunii iunie un transport în Venezuela, la câteva luni după un alt transport aerian care a amplificat tensiunile dintre Statele Unite şi Rusia, conform agenţiilor internaţionale de presă.

Moscova îl susţine pe liderul regimului venezuelean Nicolas Maduro, a cărui legitimitate este contestată pe larg de comunitatea internaţională. Circa 50 de state, între care SUA şi numeroase ţări din UE l-au recunoscut încă în iarnă pe liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido în funcţia de preşedinte interimar al Venezuelei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
Citește și...
Ce cadou i-a oferit Nicolas Maduro lui Vladimir Putin
Ce cadou i-a oferit Nicolas Maduro lui Vladimir Putin "ca semn de preţuire"

Criză politică din Venezuela s-a mutat în afara graniţelor, acolo unde puterea şi opoziţia caută susţinere pe plan mondial.

Președintele Venezuelei se vede cu prietenul său, ”tovarăşul preşedinte Vladimir Putin”
Președintele Venezuelei se vede cu prietenul său, ”tovarăşul preşedinte Vladimir Putin”

Preşedintele rus Vladimir Putin îl primeşte miercuri pe omologul său venezulean Nicolas Maduro, pentru a discuta despre ”amestecul unor ţări terţe” în Venezuela, relatează AFP.

Recomandări
ANM prelungește avertizările: Val de frig și ninsori în România. Temperaturile scad până la -18 grade
ANM prelungește avertizările: Val de frig și ninsori în România. Temperaturile scad până la -18 grade

Vremea va deveni deosebit de rece în toată ţara în acest sfârşit de săptămână, iar în nordul Moldovei sunt estimate temperaturi de minus 10 grade pe parcursul zilei de sâmbătă.

Cum ar putea arăta Bucureștiul în 2035. Albia betonată a Dâmboviței va „înverzi”, Splaiul Unirii - eliberat de trafic
Cum ar putea arăta Bucureștiul în 2035. Albia betonată a Dâmboviței va „înverzi”, Splaiul Unirii - eliberat de trafic

Albia betonată a râului Dâmbovița, care “despică” Bucureștiul în două, se va transforma dintr-o “barieră” între sectoare într-un adevărat coridor verde-albastru, capabil să răcorească orașul, să aducă biodiversitate și să conecteze cartierele capitalei.

Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”
Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”

Joi noaptea, Rusia a lansat unul dintre cele mai puternice atacuri aeriene asupra orașelor ucrainene, din ultimele luni. Cel puțin 4 persoane au murit și alte 19 au fost rănite în Kiev.