Mormântul unui ”vampir”, descoperit în Bulgaria. Ce era pus pe umerii decedatului

62494087
Shutterstock

Arheologii bulgari au descoperit mormântul unei persoane îngropate cu ritualuri împotriva vampirismului, al doilea astfel de ”vampir” găsit în acest complex arheologic.

 

Un mormânt cu urme de ritualuri împotriva vampirismului pe trupul decedatului a fost descoperit, în urma săpăturilor efectuate în cadrul sitului arheologic din complexul Perperikon din Bulgaria, scrie Rador.

Coordonatorul săpăturilor arheologice, prof.Nikolai Ovcearov, a prezentat detalii despre descoperire. Potrivit arheologului bulgar, trupul neînsufleţit supus după deces ritualurilor anti-vampirism a aparţinut unei persoane cu malformaţii.

Când a fost descoperit, arheologii s-au gândit că ar putea fi vorba despre un copil, având în vedere înălţimea de 110 cm, dar dimensiunile capului şi alţi indicatori ne-au dus la gândul la o persoană cu malformaţii. Nu este de mirare, pentru că astfel de persoane erau respinse în mare măsură de societate”, a explicat Ovcearov.

Arheologul a adăugat că la înhumarea cadavrului, au fost aşezate pe trupul defunctului o cruce de prapur (steag bisericesc purtat la procesiuni sau la alte solemnităţi religioase, n.r.), „aparent desprinsă special de pe steag” şi un obiect ascuţit.

Citește și
Franța ar putea garanta securitatea Europei cu arsenalul său nuclear. Discurs decisiv al lui Macron
Franța ar putea garanta securitatea Europei cu arsenalul său nuclear. Discurs decisiv al lui Macron

În 2013, un alt mormânt de vampir descoperit la Perperikon

Cele două obiecte sunt aşezate pe ambii umeri ai defunctului, ceea ce potrivit arheologului este prima descoperire a unei cruci de prapur folosite într-un ritual împotriva vampirismului.

Prof. Ovcearov a descris descoperirea ca o nouă notă interesantă în istoria Perperikonului, în sectorul de Sud, în care au fost descoperite atât locuinţe antice, cât şi steme din secolele XIII şi XIV.

Arheologul bulgar a adăugat că descoperirea a fost făcută după ce au fost găsite aproape 250 de morminte, în apropierea Marii Bazilici.

În anul 2013, la Perperikon, a fost descoperit un alt mormânt de „vampir”, în care scheletul găsit avea un brăzdar înfipt în partea stângă a corpului.

Articol recomandat de sport.ro
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Citește și...
Franța ar putea garanta securitatea Europei cu arsenalul său nuclear. Discurs decisiv al lui Macron
Franța ar putea garanta securitatea Europei cu arsenalul său nuclear. Discurs decisiv al lui Macron

Cu doar 14 luni rămase din mandat, președintele Emmanuel Macron intră într-o cursă contra cronometru pentru a defini modul în care Franța ar putea folosi întreaga forță a arsenalului său nuclear pentru a garanta mai amplu securitatea Europei.

ONU: Aproximativ 50.000 de femei şi fete au fost ucise în întreaga lume în 2024
ONU: Aproximativ 50.000 de femei şi fete au fost ucise în întreaga lume în 2024

Violența împotriva femeilor a devenit o „urgență mondială”, avertizează Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, citat de AFP.

Zelenski crede că este posibil să se ajungă la pace până în noiembrie. Ce spune despre o întâlnire cu Putin
Zelenski crede că este posibil să se ajungă la pace până în noiembrie. Ce spune despre o întâlnire cu Putin

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este gata să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin pentru discuţii şi vede o oportunitate de a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei înainte de alegerile din SUA, din noiembrie.

Recomandări
Ce argumente au invocat judecătorii CCR care s-au opus noilor condiții de pensionare a magistraților: ”Să respecte limite”
Ce argumente au invocat judecătorii CCR care s-au opus noilor condiții de pensionare a magistraților: ”Să respecte limite”

La dosarul care a stat la baza deciziei CCR referitoare la pensiile magistraților a fost atașată și o opinie concurentă, semnată de trei judecători care au votat pentru constituționalitate.

Fără buget, cu tăieri la investiții și taxe mai mari, România a trecut pe excedent bugetar
Fără buget, cu tăieri la investiții și taxe mai mari, România a trecut pe excedent bugetar

Execuţia bugetului general consolidat pe luna ianuarie 2026 s-a încheiat cu un excedent de 850 de milioane de lei, respectiv 0,04% din PIB, faţă de deficitul de 11,01 miliarde de lei, respectiv 0,58% din PIB aferent lunii ianuarie 2025.

Momentul în care o dronă de luptă rusească a fost doborâtă de ucraineni în Dunăre. La ce distanță de România a căzut
Momentul în care o dronă de luptă rusească a fost doborâtă de ucraineni în Dunăre. La ce distanță de România a căzut

Pe teritoriul României au ajuns din nou drone, în județul Tulcea, după atacurile rusești asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. În mai puțin de 48 de ore au fost emise șase mesaje RO-Alert pentru locuitorii din zonă.