Momentul în care două elicoptere militare se ciocnesc în aer, în timpul unui antrenament. Zece oameni au murit | VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

O coliziune între două elicoptere ale marinei malaysiene a provocat, marţi, moartea a zece membri ai echipajului, în timpul unui antrenament în vestul peninsulei Malaezia, au anunţat echipele de salvare.

Cele două elicoptere au intrat în coliziune în timpul unui antrenament de zbor. Moartea a zece victime a fost confirmată de medici militari”, a declarat Suhaimy Mohamad Suhail, un responsabil al serviciilor de salvare şi de luptă împotriva incendiilor, într-un comunicat.

Înregistrări video cu accidentul postate online arată şapte elicoptere zburând în formaţie la altitudine joasă, deasupra stadionului bazei navale Lamut, în statul Perak (vest), în timpul unei repetiţii înaintea unui eveniment al marinei malaysiene prevăzut să aibă loc în luna mai.

Atunci când două elicoptere s-au detaşat de formaţie şi au virat la dreapta, s-a putut vedea cum unul dintre ele a lovit rotorul din spate al celuilalt.

Citește și
elicoptere
Două elicoptere ale marinei japoneze s-au prăbuşit în mare. La bord se aflau opt persoane

Cele două aparate au intrat în vrie şi s-au prăbuşit. În imagini, pot fi auziţi martori strigând „Allah, Allah, Allah”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
O persoană a murit și alte șapte sunt dispărute, după ce două elicoptere ale marinei japoneze s-au prăbuşit în Pacific
O persoană a murit și alte șapte sunt dispărute, după ce două elicoptere ale marinei japoneze s-au prăbuşit în Pacific

O persoană a murit și alte șapte sunt date dispărute, după ce două elicoptere militare japoneze s-au prăbușit, se pare, în timpul unui exercițiu, a declarat ministrul japonez al Apărării, Minoru Kihara.

 

Două elicoptere ale marinei japoneze s-au prăbuşit în mare. La bord se aflau opt persoane
Două elicoptere ale marinei japoneze s-au prăbuşit în mare. La bord se aflau opt persoane

Două elicoptere ale marinei japoneze s-au prăbuşit în mare în timpul unui exerciţiu.

 

Accident grav într-o celebră stațiune turistică din Turcia: 1 mort și 10 răniți. Au fost mobilizate mai multe elicoptere
Accident grav într-o celebră stațiune turistică din Turcia: 1 mort și 10 răniți. Au fost mobilizate mai multe elicoptere

O persoană a murit şi alte 10 au fost rănite - între ele și doi copii - după ce un pilon de teleferic s-a prăbușit într-o stațiune montană din Antalya, în sudul Turciei.

Bilanțul funest pe care Putin nu-l va prezenta niciodată. Câți militari și câte arme a pierdut Rusia în războiul din Ucraina
Bilanțul funest pe care Putin nu-l va prezenta niciodată. Câți militari și câte arme a pierdut Rusia în războiul din Ucraina

Rusia a pierdut până acum în Ucraina peste 442.000 de soldați și mai bine de 48.000 de tancuri, vehicule, sisteme de artilerie, avioane, elicoptere și alte arme, a anunțat duminică Statul Major al Armatei ucrainene.

Recomandări
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru

Cu un an înainte de termenul-limită de implementare, Planul Național de Redresare și Reziliență rămâne una dintre cele mai mari mize economice ale României.

Bulgaria a trecut oficial la euro la aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană: „Este un semn de apartenenţă”
Bulgaria a trecut oficial la euro la aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană: „Este un semn de apartenenţă”

Bulgaria a trecut la euro de la miezul nopţii, devenind a 21-a ţară care a ales moneda unică europeană, la aproape douăzeci de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, relatează AFP.

Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi
Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi

Neti Sandu și Andreea Marinescu discută despre anul 2026 din perspectiva astrologică: momentele cheie, schimbările importante și mesajele pe care astrele ni le transmit.