Merkel și Macron s-au ținut de mână. Gestul simbolic făcut în premieră de cei doi lideri

62000108
AFP

Emmanuel Macron şi  Angela Merkel au dezvelit sâmbătă o placă comemorativă cu un mesaj de pace la Memorialul de la Compiegne, unde în urmă cu 100 de ani a fost semnat armistiţiul ce a pus capăt Primului Război Mondial.

''De centenarul armistiţiului din 11 noiembrie 1918, Emmanuel Macron, preşedintele Republicii Franceze, şi Angela Merkel, cancelarul Republicii Federale Germane, au reafirmat valoarea reconcilierii franco-germane în serviciul Europei şi păcii'', este mesajul inscripţionat pe această placă comemorativă, relatează Agerpres

După ce au fost primiţi de brigada franco-germană creată în anul 1989, Macron şi Merkel au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor războiului şi s-au îmbrăţişat înainte de a depune coroane de flori pe monument. În cadrul ceremoniei sobre, fără discursuri, au fost intonate imnurile Franţei şi Germaniei şi Uniunii Europene. Cei doi lideri au intrat şi în ''Vagonul armistiţiului'', o replică a vagonului în care a fost semnat armistiţiul, şi au semnat acolo în cartea Memorialului.

macron merkel - 2

După terminarea ceremoniei, Macron şi Merkel au plecat împreună cu un grup de tineri, cărora preşedintele francez le-a spus că actuala generaţie trebuie să nu uite mesajul celor care au trăit pe vremea acelui război, şi anume ca ''niciodată să nu se mai întâmple aşa ceva''.

Citește și
Imaginea umilitoare a lui Merz, servil și neputincios lângă Trump, lasă un gust amar Europei. Dar e doar un truc
Imaginea umilitoare a lui Merz, servil și neputincios lângă Trump, lasă un gust amar Europei. Dar e doar un truc

Deşi a fost o ceremonie fără discursuri, Macron şi-a reluat în faţa acestor tineri mesajul său politic, spunându-le că ''nu trebuie cedat deloc în faţa pasiunilor triste, tentaţiilor diviziunii'', făcând aluzie la ascensiunea forţelor politice care se opun obiectivului său de a vedea o Uniune Europeană tot mai integrată.

macron merkel - 3

Este pentru prima dată când liderii Franţei şi Germaniei vizitează împreună acest monument, prezenţa lor acolo fiind acum comparată, prin încărcătura ei simbolică, cu gestul preşedintelui Francois Mitterand şi cancelarului Helmut Kohl, care şi-au dat mâna în semn de reconciliere şi unitate în timpul unei ceremonii desfăşurate în anul 1984 la cimitirul Douaumont din Verdun.

În Poiana Rethondes, pe 11 noiembrie 1918, a fost semnat într-un vagon restaurant armistiţiul prin care Germania şi puterile aliate au încheiat Primul Război Mondial. În anul 1940, Hitler a ales acelaşi loc şi acelaşi vagon, adus special de la muzeu, ca scenă pentru a primi capitularea Franţei după ce trupele naziste ocupaseră nordul acestei ţări.

macron merkel - 1

 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
A fost mai aproape de FC Barcelona decât de FCSB și acum s-a crucit pentru ce a luat roșu! Fanii au coborât să invadeze terenul
A fost mai aproape de FC Barcelona decât de FCSB și acum s-a crucit pentru ce a luat roșu! Fanii au coborât să invadeze terenul
Citește și...
Imaginea umilitoare a lui Merz, servil și neputincios lângă Trump, lasă un gust amar Europei. Dar e doar un truc
Imaginea umilitoare a lui Merz, servil și neputincios lângă Trump, lasă un gust amar Europei. Dar e doar un truc

Merz, cancelarul Germaniei, stă servil și neputincios în timp ce Trump îi atacă aliații europeni în Biroul Oval – este o imagine umilitoare, care lasă un gust amar în marile cancelarii europene. Dar este doar trucul lui Merz de a-l ”dresa” pe Trump. 

Primul zbor care aduce acasă cetățeni unguri blocați în Orientul Mijlociu va avea la bord și doi români. De unde va decola
Primul zbor care aduce acasă cetățeni unguri blocați în Orientul Mijlociu va avea la bord și doi români. De unde va decola

Primul zbor de repatriere care va aduce acasă cetăţeni ungari blocaţi în Orientul Mijlociu din cauza războiului a plecat spre Iordania, a anunţat miercuri ministerul de externe ungar, Peter Szijjarto, într-un mesaj video postat pe Facebook, transmite MTI.

Umbrela nucleară franceză. Maria Zaharova: Orice iniţiativă trebuie să fie acceptabilă pentru ţările vecine
Umbrela nucleară franceză. Maria Zaharova: Orice iniţiativă trebuie să fie acceptabilă pentru ţările vecine

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a comentat planul președintelui Franței, Emmanuel Macron, privind o posibilă cooperare europeană în domeniul securității nucleare.

Recomandări
Război în Iran, a cincea zi. Israelul avertizează că va asasina orice succesor al lui Ali Khamenei. VIDEO
Război în Iran, a cincea zi. Israelul avertizează că va asasina orice succesor al lui Ali Khamenei. VIDEO

Am intrat în a cincea zi de război în Orientul Mijlociu, iar atacurile nu se opresc. Consulatul Statelor Unite din Dubai a fost vizat marți seară de o dronă iraniană. Urmăriți LIVE UPDATE evenimentele.

Schița bugetului pe 2026, după luni de întârziere. Ministerele care vor primi mai mulți bani față de 2025 - DOCUMENT
Schița bugetului pe 2026, după luni de întârziere. Ministerele care vor primi mai mulți bani față de 2025 - DOCUMENT

Pentru 2026, Finanțele au calculat că bugetul va avea o valoare totală de peste 2.000 de miliarde de lei, în creștere cu aproape 100 de miliarde față de 2025.

49 de ani de la cutremurul devastator din 4 martie 1977. 1.578 de oameni au murit și alți 11.321 au fost răniți. GALERIE FOTO
49 de ani de la cutremurul devastator din 4 martie 1977. 1.578 de oameni au murit și alți 11.321 au fost răniți. GALERIE FOTO

Miercuri se împlinesc 49 de ani de la cutremurul devastator din 4 martie 1977, când un seism de magnitudinea 7,4 în zona Vrancea a ucis 1.578 de oameni și a afectat peste 200.000, provocând cele mai mari pagube naturale din istoria României.