Maia Sandu acuză Rusia că duce "un război împotriva copiilor" din Ucraina. Lidera de la Chișinău, apel către Occident
”Război împotriva copiilor - trebuie să spunem lucrurilor pe nume despre ceea ce s-a întâmplat astăzi la Kiev, despre bombardarea de către Rusia a unui spital pentru copii care suferă de boli incurabile. Uciderea copiilor nu este despre ideologie, geopolitică sau dezbateri politice. Este despre copii nevinovaţi, despre bombele care lovesc spitale unde micuţii luptă împotriva cancerului. Este despre copii care mor în braţele mamelor lor. Este un război împotriva copiilor”, a transmis, pe Facebook, Maia Sandu.
Aceasta a mai spus că este şocant faptul că unii încă mai neagă aceste atrocităţi.
”Moldova condamnă cu fermitate aceste crime de război. Haideţi să fim uniţi pentru dreptul la viaţă al acestor copii şi al multor copii traumatizaţi în război, pentru un viitor în care fiecare copil are şansa de a trăi în pace şi bunăstare. Lumea de astăzi este total diferită de cea dinainte de februarie 2022 - trebuie să ne concentrăm pe ceea ce contează cu adevărat: oprirea uciderii acestor suflete nevinovate”, precizează Maia Sandu, care distribuie şi fotogravii cu spitalul bombardat.
Victime sunt prinse sub dărâmăturile ”unuia dintre cele mai importante spitale de copii din Europa”, avariat în urma multor atacuri ruse, luni, a anunţat pe platforma X preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Sursa: News.ro
Etichete: Rusia , Ucraina , razboi , copii , Maia Sandu
Dată publicare: 08-07-2024 16:30