Juncker, greu de înlocuit la vârful UE. Sistemul Spitzenkandidat ar putea dispărea

liderii UE
Agerpres

Liderii UE nu au reuşit joi seară să ajungă la un acord privind numirile la vârful instituţiilor Uniunii, astfel că un summit de criză a fost convocat pentru 30 iunie.

Negocierile pentru desemnarea celor care vor conduce principalele instituţii ale Uniunii Europene în următorii cinci ani au eşuat joi, un summit de criză fiind convocat pentru data de 30 iunie, scrie AFP. Principalul punct al negocierilor este şefia Comisiei Europene.

'Nu a existat o majoritate pentru niciun candidat. Ne vom reuni din nou pe 30 iunie. Voi continua consultările', a anunţat în cursul nopţii preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

'Ieri eram de un optimism prudent. Astăzi sunt mai degrabă prudent decât optimist', a anunţat Tusk pe Twitter după discuţia cu cei doi lideri.

Emmanuel Macron refuză numirea candidatului susţinut de Angela Merkel, germanul Manfred Weber, desemnat de Partidul Popular European (PPE). Atât liderul Renew Europe, Dacian Cioloş, cât şi cel al socialiştilor, Iratxe Garcia, au anunţat că nu vor susţine candidatura lui Manfred Weber dacă va fi supusă la vot.

Citește și
Sectie vot, alegeri
Rezultate finale alegeri europarlamentare. Câte mandate au partidele

 

Sistemul Spitzenkadidat ar putea dispărea

 

Totuşi, PPE a decis să menţină candidatura lui Manfred Weber. Dar, în condiţiile actuale, şanse mai mari are Frans Timmermans, candidatul socialiştilor. Este probabil ca sistemul Spitzenkandidat, susţinut de Parlamentul European, să dispară complet, dacă Weber, al cărui partid a obţinut cele mai multe voturi, nu va deveni următorul şef al Comisiei Europene. 

Au fost propuse în schimb nume ca Michel Barnier, Kristalina Georgieva sau chiar Christine Lagarde.

Succesorul lui Jean-Claude Juncker are nevoie de susţinerea a 21 din liderii europeni şi o majoritate de cel puţin 367 de voturi în Parlamentul European.

 

Data limită pentru numire înlocuitorului lui Juncker

 

Un acord privind numele noului preşedinte al Comisiei Europene trebuie găsit înainte de 2 iulie, ziua sesiunii inaugurale a noului Parlamentul European, când va fi ales noul preşedinte al legislativului UE.

'Trebuie găsit rapid un acord pentru că trebuie să avem o Comisie Europeană operaţională pentru a gestiona Brexit-ul, mai ales dacă Boris Johnson va deveni prim-ministru al Marii Britanii', a subliniat un diplomat de rang înalt. Discuţiile urmează să se prelungească în marja summitului G20 de la Osaka, din 28-29 iunie, a indicat Jean-Claude Juncker.

Articol recomandat de sport.ro
Bernadette Szocs, desemnată cea mai bună sportivă a anului 2025!
Bernadette Szocs, desemnată cea mai bună sportivă a anului 2025!
Citește și...
Reacția lui Iohannis, întrebat despre posibilitatea de a prelua şefia Consiliului European
Reacția lui Iohannis, întrebat despre posibilitatea de a prelua şefia Consiliului European

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat joi dacă se gândeşte la o şedere mai lungă la Bruxelles în contextul informaţiilor legate de preluarea postul de preşedinte al Consiliului European.

Rezultate finale alegeri europarlamentare. Câte mandate au partidele
Rezultate finale alegeri europarlamentare. Câte mandate au partidele

Biroul Electoral Central a anunțat luni rezultatele finale la alegerile europarlamentare.

Manfred Weber şi Frans Timmermans s-au confruntat într-o dezbatere televizată
Manfred Weber şi Frans Timmermans s-au confruntat într-o dezbatere televizată

Manfred Weber şi Frans Timmermans, principalii candidaţi la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene (COM), s-au confruntat marţi seara într-o dezbatere găzduită de postul de televiziune german ARD.

Recomandări
Guvernul se reunește în ultima şedinţă din 2025. Măsurile pe care le-ar putea adopta cabinetul lui Ilie Bolojan
Guvernul se reunește în ultima şedinţă din 2025. Măsurile pe care le-ar putea adopta cabinetul lui Ilie Bolojan

Înainte ca nou an vină cu majorări de taxe și impozite pentru populație și firme, Guvernul discută marți, într-o ședință, noi măsuri.

Cum va fi vremea de Revelion și în ianuarie 2026. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Cum va fi vremea de Revelion și în ianuarie 2026. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

ANM a publicat prognoza pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 30 decembrie 2025 – 26 ianuarie 2026, arătând cum va evolua vremea în România în perioada sărbătorilor de iarnă și în prima lună a anului viitor.

Pacea anunțată de Trump între Rusia și Ucraina se clatină. Putin amenință cu retragerea concesiilor făcute anterior
Pacea anunțată de Trump între Rusia și Ucraina se clatină. Putin amenință cu retragerea concesiilor făcute anterior

Posibilul acord dintre Rusia și Ucraina, pe care Donald Trump îl anunța luni ca fiind „foarte aproape de a se finaliza”, pare să se destrame.