Iranul ar putea ataca Israelul în weekend. SUA i-au transmis că va suferi o lovitură devastatoare dacă face asta
Avertismentul a fost transmis Teheranului atât direct, cât şi prin intermediari, afirmă oficialul american, fără a da detalii.
"Statele Unite au transmis mesaje clare Iranului că riscul unei escaladări majore, în cazul unui atac de represalii semnificativ împotriva Israelului, este extrem de ridicat", a declarat oficialul pentru WSJ.
"Există un risc serios de consecinţe pentru economia Iranului şi pentru stabilitatea guvernului său nou ales, dacă merge pe această cale", a adaugat oficialul american.
Mesajul SUA către Teheran, au declarat oficiali americani, nu a fost conceput ca o ameninţare cu desfăşurarea unei acţiuni militare americane împotriva unor ţinte din Iran, ci ca un avertisment cu privire la riscurile de a provoca un răspuns militar puternic din partea Israelului.
Washingtonul nu au încă indicii clare despre amploarea şi momentul când ar putea veni răspunsul iranian la adresa Israelului, deşi cele mai recente informaţii sugerează, potrivit The Times of Israel, că acesta ar putea interveni în cursul weekendului.
De asemenea, oficialii americani nu sunt siguri dacă Hezbollah va lovi separat sau în acelaşi timp cu Iranul.
Administraţia Biden a desfăşurat o campanie intensă pentru a descuraja Iranul, interpuşii săi şi Israelul să întreprindă acţiuni militare care ar escalada tensiunile în regiune, în timp ce Washingtonul încearcă să salveze perspectivele unei încetări a focului în Gaza.
Marţi, secretarul de stat Antony Blinken a declarat că SUA a transmis "acest mesaj direct Iranului", deşi nu a oferit detalii despre ce s-a spus sau cum a fost comunicat.
SUA au trimis avioane și distrugătoare în zonă pentru a ajuta IsraelulÎn acelaşi timp, SUA au arătat clar că sunt pregătite să folosească forţa pentru a apăra Israelul, aşa cum au făcut şi în aprilie. Avioane de vânătoare invizibile F-22 au fost trimise la o bază din Orientul Mijlociu, a anunţat miercuri Comandamentul Central al SUA.
De asemenea, SUA au trimis în regiune mai multe distrugătoare capabile să doboare rachete balistice.
Un portavion american se află, de asemenea, în Orientul Mijlociu şi a fost văzut ultima dată în Golful Oman.
Marina a mutat, de asemenea, o escadrilă de vânătoare F/A-18 de pe portavionul USS Theodore Roosevelt la o bază dintr-o ţară din Orientul Mijlociu, potrivit unui alt oficial american.