Secretul unei vile care a rămas intactă în calea flăcărilor din Los Angeles. Locuințele din jurul ei au fost făcute scrum

×
Codul embed a fost copiat

În Los Angeles rămân în vigoare avertizările de vânt puternic care ar putea alimenta noi incendii. 90 de mii de locuitori sunt vizați de ordine de evacuare.

În acest timp californienii sunt revoltați să afle că departamentul de pompieri din metropolă era grav subfinanțat de ani de zile.

Pe de altă parte, se caută explicații pentru situațiile fericite în care unele case au rămas intacte în timp ce toate clădirile din jur au ars complet. Răspunsurile vor fi de mare ajutor pentru reconstrucția cartierelor devastate.

Un conac cu 18 dormitoare, evaluat la 125 de milioane de dolari, se numără printre cele 12 mii de clădiri făcute scrum săptămâna trecută în Los Angeles. Proprietatea era faimoasă după ce a slujit drept reşedinţă a fraţilor Roy în sezonul al patrulea din serialul Succesiunea.

Aşa stând lucrurile, sunt cu atât mai relevante cazurile în care, ici-colo, câte o locuinţă a scăpat neatinsă de foc. Norocul a jucat cu siguranţă un rol, dar nu explică totul. În unele cazuri, proprietarii şi-au riscat vieţile stând până în ultima clipă să stropească locuinţa şi curtea cu apa. Alteori e vorba de strategii de construcţie care s-au dovedit provindențiale.

Reporter, NBC:
”O singură casă a rezistat aici. Aceasta! Arhitectul ei e Greg Chasen, care e chiar acum la telefon cu proprietarul. Casele din dreapta și din stânga au ars, dar Greg îi poate spune proprietarului că locuința lui a rezistat”.

Citește și
Christian Sturdivant
Tânărul de 18 ani care voia să ucidă cu ciocane și cuțite evrei, creștini și persoane LGBT. FBI l-a prins în capcană

Spre deosebire de locuinţele din jur, curtea nu are aproape deloc vegetaţie. Are în schimb un gard scund de beton, care nu a înlesnit extinderea focului din vecini. Din curte lipseşte inclusiv mobilierul de grădină care ar fi putut prinde jarul spulberat de vânt. Alţi factori sunt mai subtili. Clădirea nu are streașini în care ar putea ateriza scântei, ferestrele sunt din sticlă securizată, iar acoperişul din metal tratat pentru a fi rezistent la foc.

Şi arhitectul Gary Hendron concepe case modulare din materiale non-organice, rezistente la incendii şi inundaţii.

Gary Hendron, Architect:
”Atât zidurile cât și acoperișul sunt făcute din același material, un beton foarte dens non-inflamabil și impermeabil. Asta o face complet invulnerabilă la foc„.

Singurul neajuns ar fi preţul, care pleacă de la 400.000 de dolari pentru o casă cu 2 dormitoare.

Supraviețuitorii își amintesc cu groază cum au fugit din calea flăcărilor. Incendiul a ajuns din urmă chiar şi coloana de mașini în care se aflau.

În acest timp, poliţiştii şi garda naţională se lupta cu hoții care au luat cu asalt zonele cele mai devastate.

Printre obiectele furate găsite asupra unuia dintre tâlhari se numără și un trofeu Emmy. Şi mai grav este ca 3 indivizi au fost surprinşi chiar în timp ce încercau să pornească noi incendii.

Pe de altă parte, oamenii s-au grăbit să demonteze un fals rostogolit pe reţele de socializare pentru a pretinde ca faimosul logo Hollywood ar fi căzut pradă flăcărilor.
În altă ordine de idei, a stârnit furie dezvăluirea faptului că pompierii din Los Angeles erau drastic subfinantati.

Într-un clasament al celor mai mari 10 oraşe americane, Los Angelesul este pe locul al noulea în privinţa numărului de pompieri şi mecanici care întreţin echipamentele.

Asta în condiţiile în care, în ultimii ani, în California, au crescut dramatic frecvenţă şi gravitatea incendiilor de vegetaţie.


Articol recomandat de sport.ro
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Citește și...
Tânărul de 18 ani care voia să ucidă cu ciocane și cuțite evrei, creștini și persoane LGBT. FBI l-a prins în capcană
Tânărul de 18 ani care voia să ucidă cu ciocane și cuțite evrei, creștini și persoane LGBT. FBI l-a prins în capcană

Autoritățile federale americane au anunțat dejucarea unui posibil atac terorist planificat pentru noaptea de Revelion într-o localitate din statul Carolina de Nord.

Un cutremur puternic a zguduit Mexicul, în timpul conferinței de presă a președintei. Reacția șefei de stat | VIDEO
Un cutremur puternic a zguduit Mexicul, în timpul conferinței de presă a președintei. Reacția șefei de stat | VIDEO

Un cutremur puternic a zguduit sudul Mexicului vineri, provocând panică în rândul a milioane de oameni după sărbătorile de Anul Nou şi întrerupând pentru scurt timp conferinţa de presă zilnică a preşedintei Claudia Sheinbaum.

 

Prima declarație a proprietarului barului din Elveția după tragedia cu 40 de morți: „Totul era conform normelor”
Prima declarație a proprietarului barului din Elveția după tragedia cu 40 de morți: „Totul era conform normelor”

Unul dintre proprietarii Le Constellation, barul din Elveția în care a avut loc tragedia care a dus la moartea a 40 de persoane, insistă că barul era administrat conform normelor. Aceasta este prima lui reacție publică după tragedie.

Recomandări
Ce își propun românii să schimbe în 2026. „Din 2020 mă las de fumat. Sigur mă las anul ăsta”
Ce își propun românii să schimbe în 2026. „Din 2020 mă las de fumat. Sigur mă las anul ăsta”

În același timp, când, se schimbă anul mulți ne propunem să ne schimbăm stilul de viață - să facem mai mult sport și să renunțăm la vicii. Dar puțini reușesc să respecte aceste ținte.

Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate

Autoritățile elvețiene admit că incendiul devastator produs în barul „Constellation”, din Crans Montana, a pornit, cel mai probabil, de la artificii decorative, puse în sticle de șampanie și apropiate prea mult de tavan.

Europa se pregătește de un posibil război cu Rusia. Domeniile în care Moscova are un avantaj în fața țărilor din NATO
Europa se pregătește de un posibil război cu Rusia. Domeniile în care Moscova are un avantaj în fața țărilor din NATO

Pe fondul temerilor tot mai vizibile privind extinderea războiului din Ucraina, europeni încep să ia în calcul o confruntare directă cu Rusia.