Imagini impresionante din aeroportul care nu va mai cere pasagerilor pașapoarte | GALERIE FOTO

aeroport singapore
Shutterstock

Oficialii din Singapore spun că, începând cu 2024, pasagerii care ajung în Aeroportul Changi vor putea să părăsească orașul-stat fără pașaport, folosind doar date biometrice.

„Singapore va fi una dintre primele câteva țări din lume care va introduce autorizarea automată a imigrației, fără pașapoarte”, a spus ministrul Comunicațiilor, Josephine Teo, potrivit CNN.

Tehnologica biometrică, alături de software-urile de recunoaștere facială, sunt deja folosite într-o oarecare măsură în Aeroportul Changi, la punctele de control.

Însă schimbările care vor fi făcute vor „reduce obligația pasagerilor de a prezenta în mod repetat documentele”.

În schimb, aceștia vor avea nevoie de documente pentru țările în care vor ajunge și care nu dispun de tehnologia biometrică.

Citește și
agent securitate aeroport Miami
Agenții de securitate dintr-un aeroport au fost filmați în timp ce furau din bagaje VIDEO

Aeroportul Changi din Singapore este catalogat drept unul dintre cele mai bune din lume, dar și unul dintre cele mai aglomerate.

Articol recomandat de sport.ro
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
Citește și...
Primarul Daniel Băluţă promite un aeroport internațional în sudul Bucureștiului: „Nu este o glumă”
Primarul Daniel Băluţă promite un aeroport internațional în sudul Bucureștiului: „Nu este o glumă”

Primarul Daniel Băluţă a anunțat, miercuri, construirea unui aeroport în sudul Bucureștiului, în parteneriat cu edilul din Giurgiu. „Nu este o glumă, ci un lucru cât se poate de serios” a spus primarul Sectorului 4.

Agenții de securitate dintr-un aeroport au fost filmați în timp ce furau din bagaje VIDEO
Agenții de securitate dintr-un aeroport au fost filmați în timp ce furau din bagaje VIDEO

Doi angajați de securitate dintr-un aeroport din SUA au fost surprinși pe camera de supraveghere cum fură din bagajele călătorilor.

Recomandări
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”

După mai bine de 25 de ani de negocieri, controversatul acord comercial dintre Uniunea Europeană și blocul „Mercosur” a fost aprobat, în ciuda furiei fermierilor și a opoziției vehemente a Franței.

Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”
Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”

Forțele aeriene ale Elveției au reacționat pentru Știrile PRO TV în legătură cu episodul în care două dintre avioanele sale de luptă F/A-18 au escortat pentru pțin timp care aeronava Spartan a MApN, care îl transporta pe președintele Nicușor Dan.

Protestatarii anti-guvernamentali din Iran cer „libertate” și „moarte dictatorului”. Cum a răspuns regimul condus de Khamenei
Protestatarii anti-guvernamentali din Iran cer „libertate” și „moarte dictatorului”. Cum a răspuns regimul condus de Khamenei

Liderul suprem al Iranului atacă protestatarii anti-guvernamentali, după aproape două săptămâni de demonstrații în întreaga țară.