Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Hamas revendică atacul armat de la Tel Aviv. Șapte persoane au fost ucise și 17 au fost rănite

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a revendicat un atac comis marţi la Tel Aviv care s-a soldat cu şapte morţi şi 17 răniţi.

Potrivit unui comunicat, organizaţia teroristă palestiniană din Gaza a declarat că cei doi atacatori din oraşul Hebron, Cisiordania, erau membrii săi. În acelaşi timp, Hamas a ameninţat cu alte atacuri.

Potrivit imaginilor de pe camerele de supraveghere difuzate de televiziunea israeliană, cei doi atacatori au deschis focul când au coborât dintr-un tramvai în staţia Sderot-Yerushalaim, din cartierul Jaffa.

"Cei doi terorişti au fost neutralizaţi la faţa locului", a precizat poliţia într-un comunicat.

Israelul este în război cu Hamas în Fâşia Gaza din 7 octombrie anul trecut când islamiştii şi aliaţii lor au atacat sudul Israelului, omorând peste 1.200 de oameni, relatează dpa, citată de Agerpres.

Citește și
copii gaza
Aproape un an de la masacrul din Israel, care ameninţă să cuprindă întregul Orient Mijlociu. Războiul din Gaza, în imagini
Atacul din Tel Aviv, în paralel cu ofensiva balistică iraniană

Mai mult, O femeie care avea cetăţenia Republicii Moldova a decedat în urma atacului terorist de marţi din Tel Aviv, a anunţat miercuri Ministerul Afacerilor Externe de la Chişinău, care a precizat că este în aşteptarea confirmării identităţii victimei.

Atentatul s-a produs în paralel cu atacul balistic iranian asupra Israelului. Ambele atacuri au fost condamnate cu fermitate de autorităţile Republicii Moldova.

Miercuri, cu câteva ore înainte de apusul soarelui şi începutul Anului Nou evreiesc, oamenii s-au adunat şi au aprins lumânări pe trotuarul bulevardului popular din cartierul Jaffa, cunoscut pentru populaţia sa mixtă de evrei şi arabi, relatează Reuters, citată de News.ro.

Poliţia a declarat că atacul de marţi a fost executat de doi palestinieni în vârstă de 19 şi 25 de ani din Hebron, în Cisiordania ocupată de Israel. Bărbaţii înarmaţi au urcat la bordul metroului uşor şi au deschis focul asupra pasagerilor, apoi au continuat pe jos să atace pietonii înainte de a fi opriţi de o patrulă de securitate şi de un civil înarmat care a ucis un atacator şi l-a rănit grav pe celălalt.

Potrivit presei locale, printre victimele atacului armat de marţi se numără trei tinere femei, dintre care o mamă care şi-a folosit corpul pentru a-şi proteja copilul. Şaisprezece persoane au fost rănite, a declarat poliţia. Forţele de securitate israeliene au arestat mai multe persoane în zonele Hebron şi Ierusalim suspectate că au ajutat atacatorii, a declarat poliţia, care a catalogat incidentul drept un atac terorist, deşi nu a existat nicio revendicare imediată din partea facţiunilor palestiniene armate sau a altor grupuri militante.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult