Hamas cere trei zile de "marşuri de solidaritate" în întreaga lume împotriva strămutării locuitorilor din Gaza

fasia gaza
AFP

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a cerut miercuri "marşuri de solidaritate" în întreaga lume în acest weekend pentru a protesta împotriva unui plan american susţinut de Israel care vizează strămutarea palestinienilor din Fâşia Gaza.

 

"Noi (...) facem apel la poporul nostru, naţiunea noastră arabă şi musulmană, precum şi la oamenii liberi din întreaga lume să iasă în masă în stradă pentru marşuri de solidaritate", de vineri până duminică, pentru a denunţa "planurile de a îndepărta poporul nostru palestinian de pe pământul său", a indicat mişcarea islamistă palestiniană într-un comunicat, potrivit AFP.

Donald Trump consideră că ar fi "mult mai bine şi mai maiestuos" ca palestinienii să fie strămutaţi din Gaza, a declarat miercuri secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, în ajunul vizitei regelui Iordaniei Abdullah al II-lea la Casa Albă.

"Regele ar prefera ca palestinienii (din Gaza) să rămână pe loc (...), dar preşedintele crede că ar fi mult mai bine şi mai maiestuos ca aceşti palestinieni să poată fi mutaţi spre zone mai sigure", a spus Karoline Leavitt în cadrul unei conferinţe de presă la Casa Albă.

Articol recomandat de sport.ro
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Citește și...
Netanyahu ameninţă să pună capăt armistiţiului în Gaza dacă Hamas nu eliberează ostaticii până sâmbătă la prânz
Netanyahu ameninţă să pună capăt armistiţiului în Gaza dacă Hamas nu eliberează ostaticii până sâmbătă la prânz

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marţi seară că va pune capăt armistiţiului în Gaza şi că armata israeliană va relua lupta împotriva Hamas dacă gruparea militantă palestiniană nu eliberează ostaticii până sâmbătă la prânz.

 

Donald Trump avertizează că „se va dezlănţui iadul” dacă Hamas nu eliberează ostaticii până sâmbătă la prânz
Donald Trump avertizează că „se va dezlănţui iadul” dacă Hamas nu eliberează ostaticii până sâmbătă la prânz

Preşedintele american Donald Trump a promis luni "iadul" dacă Hamasul nu îi eliberează pe toţi ostaticii israelieni până sâmbătă, după ce mişcarea a ameninţat că va amâna următoarea eliberare prevăzută de armistiţiul în vigoare în Fâşia Gaza.

 

Spectacolul cinic pus în scenă de Hamas la eliberarea a trei ostatici. Netanyahu: „Nu vom trece cu vederea scenele șocante”
Spectacolul cinic pus în scenă de Hamas la eliberarea a trei ostatici. Netanyahu: „Nu vom trece cu vederea scenele șocante”

Alți trei ostatici, răpiți de Hamas pe 7 octombrie 2023, s-au întors sâmbată în Israel. Cei trei bărbați au apărut la lumina zilei extrem de slabi, marcați de cele 49 de zile de captivitate.

Hamas a eliberat trei ostatici israelieni, după o ceremonie de propagandă. Bărbaţii sunt foarte slabi şi palizi | FOTO
Hamas a eliberat trei ostatici israelieni, după o ceremonie de propagandă. Bărbaţii sunt foarte slabi şi palizi | FOTO

Armata israeliană (IDF) a anunţat, sâmbătă dimineaţă, că a fost notificată de Crucea Roşie că ostaticii eliberaţi Eli Sharabi, Or Levy şi Ohad Ben Ami le-au fost predaţi de Hamas.

Ce spune Hamas despre planul lui Trump de a prelua sub control american Fâşia Gaza. Mesajul transmis liderului american
Ce spune Hamas despre planul lui Trump de a prelua sub control american Fâşia Gaza. Mesajul transmis liderului american

Propunerea preşedintelui Donald Trump de a prelua sub control american Fâşia Gaza şi de a strămuta de acolo populaţia echivalează cu o "declaraţie de intenţie de a ocupa" teritoriul palestinian, a spus joi purtătorul de cuvânt al Hamas, Hazem Qassem.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Tragedie în Spania. Cel puțin 21 de oameni au murit și peste 30 răniți grav după ciocnirea a două trenuri de mare viteză
Tragedie în Spania. Cel puțin 21 de oameni au murit și peste 30 răniți grav după ciocnirea a două trenuri de mare viteză

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut cel puţin 21 de morţi şi peste 30 de răniţi grav în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine,