Hamas anunţă că nu va negocia în problema ostaticilor sub tirul Israelului

62392639
Getty

Mişcarea islamistă palestiniană nu va negocia problema ostaticilor în timp ce se află sub focul tirurilor israeliene, anunţă luni, într-o înregistrare audio un purtător de cuvânt al mişcării.

 

 

A devenit clar că ostaticii inamicului sunt expuşi aceluiaşi risc ca poporul nostru, în lumina agresiunii împotriva Fâşiei Gaza”, declară un purtător de cuvânt al brigăzilor Ezzedin al-Qassam, braţul armat al Hamas, Abu Obaida, scrie CNN, conform News.ro.

Anunţăm că nu vom delibera şi nu vom negocia în problema ostaticilor sub focul armelor, în lumina agresiunii sau în lumina bătăliei”, subliniază el.

Brigăzile al-Qassam deţin un nunmăr foarte mare de ostatici în centre de detenţie, iar unii au fost uciţi, anună el.

Cel puţin patru civili au fost ucişi în timp de erau deţinuţi de Hamas, la doar câţiva paşi de locul în care erau escortaţi de către combatanţi înarmaţi, în apropiere de bariera de securitate care desparte Israelul de Fâşia Gaza, arată înregistrări video pe care CNN scrie că le-a geolocalizat.

Citește și
Un ghid turistic a fost arestat după ce a desenat un „omuleț” pe o piramidă veche de 4.000 de ani din Egipt. VIDEO
Un ghid turistic a fost arestat după ce a desenat un „omuleț” pe o piramidă veche de 4.000 de ani din Egipt. VIDEO

Hamas a planificat şi pregătit acest atac timp de ani de zile, dă el asigurări.

Potopul Al-Aqsa”, numele operaţiunii Hamas, „a avut loc după ce tirania sioniostă şi-a atins apogeul în profanarea binecuvântatei Al-Aqsa, în agresiunea împotriva ei şi a poporului nostru peste tot”, a declarat Abu Obaida, referindu-se la complexul Al-Aqsa din Ierusalim, unul dintre cele mai sacre locuri ale islamului şi iudaismului.

Israelul a ucis sute şi a rănit mii de palestinieni în ultimii doi ani, însă deţine în continuare un loc în ONU şi primeşte armament din Statele Unite pentru a ucide copii şia distruge case, a acuzat Abu Obaida.

Articol recomandat de sport.ro
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Citește și...
Un ghid turistic a fost arestat după ce a desenat un „omuleț” pe o piramidă veche de 4.000 de ani din Egipt. VIDEO
Un ghid turistic a fost arestat după ce a desenat un „omuleț” pe o piramidă veche de 4.000 de ani din Egipt. VIDEO

Un ghid turistic din Egipt este acuzat că a desenat un „omuleț” pe peretele unei piramide antice, chiar în timp ce le prezenta istoria monumentului unui grup de vizitatori, relatează New York Post.

Europa, campioană mondială la consumul de tutun în rândul adolescentelor. 1,1 milioane de decese anual din cauza fumatului
Europa, campioană mondială la consumul de tutun în rândul adolescentelor. 1,1 milioane de decese anual din cauza fumatului

Fetele adolescente din Europa înregistrează cea mai ridicată rată de consum de tutun din grupa lor de vârstă la nivel mondial, iar una din șapte folosește vape-uri sau țigări electronice, potrivit celor mai recente date.

Mărturia unui român, despre situația tensionată din Israel: „Am primit alarmă că a început războiul. Coborâm în buncăr”
Mărturia unui român, despre situația tensionată din Israel: „Am primit alarmă că a început războiul. Coborâm în buncăr”

Sunt tensiuni majore în Orientul Mijlociu. Statele Unite și Israelul au atacat sâmbătă dimineață Iranul. Potrivit părților implicate, operațiunea botezată ''Răgetul Leului'' ar putea sa dureze câteva zile. 

Recomandări
Israelul a atacat Iranul cu ajutorul Statelor Unite. Liderul suprem Ali Khamenei a fost dus într-un loc sigur
Israelul a atacat Iranul cu ajutorul Statelor Unite. Liderul suprem Ali Khamenei a fost dus într-un loc sigur

Sunt tensiuni majore în Orientul Mijlociu. Statele Unite și Israelul au atacat sâmbătă dimineață Iranul. Potrivit părților implicate , operațiunea, botezată ''Răgetul Leului'', ar putea să dureze câteva zile.

ANALIZĂ: ”Am intrat într-o altă etapă – este vorba despre un adevărat război” între Israel, SUA și Iran
ANALIZĂ: ”Am intrat într-o altă etapă – este vorba despre un adevărat război” între Israel, SUA și Iran

Israel și Statele Unite au lansat sâmbătă dimineață atacuri asupra Iranului, într-o escaladare fără precedent. Analistul politic Cristian Pîrvulescu avertizează că lumea a intrat „într-un adevărat război", cu implicații majore pentru întreaga regiune.

Anunțul premierului Ilie Bolojan, după declanșarea războiului în Iran: „Toate structurile noastre sunt în alertă”
Anunțul premierului Ilie Bolojan, după declanșarea războiului în Iran: „Toate structurile noastre sunt în alertă”

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că toate structurile sunt în alertă după izbucnirea conflictului din Iran și că se caută soluții pentru întoarcerea românilor aflați în țările cu spațiile aeriene închise, imediat ce zborurile vor fi reluate.