Gloria Vanderbilt a murit la 95 de ani. Avea o avere de 200 de milioane de dolari

×
Publicitate

Gloria Vanderbilt, una dintre figurile faimoase din înalta societate americană, a murit la vârsta de 95 de ani.

Posesoarea unei averi fabuloase, estimată la 200 de milioane de dolari, Gloria s-a născut într-una dintre cele mai bogate familii de peste ocean, care a făcut bani în domeniul industriei şi căilor ferate.

Născută în 1924, Gloria Vanderbilt, a crescut în Franţa, iar tatăl ei a murit pe când era mică. Asta a însemnat că tânăra s-a aflat în centrul unui proces celebru, privind custodia între mama şi mătuşa ei, câştigat de cea din urmă. După ce în tinereţe a pozat ca model, Gloria Vanderbilt s-a lansat în modă în anii '70.

A creat o linie de parfumuri, extrem de bine vândute, dar şi una de jeanşi. În 1974, Paul McCartney a lansat un cântec inspirat din viaţa ei.

Cel mai mic dintre fiii săi este jurnalistul Anderson Cooper, de la CNN, care declara că mama lui este "cea mai tânără şi modernă persoană".

Citește și
Casa Albă a anunțat cât ar putea dura campania militară a SUA împotriva Iranului: „Calendarul nostru este al nostru”
Casa Albă a anunțat cât ar putea dura campania militară a SUA împotriva Iranului: „Calendarul nostru este al nostru”

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cristi Tănase a divorțat!
Cristi Tănase a divorțat!
Citește și...
Casa Albă a anunțat cât ar putea dura campania militară a SUA împotriva Iranului: „Calendarul nostru este al nostru”
Casa Albă a anunțat cât ar putea dura campania militară a SUA împotriva Iranului: „Calendarul nostru este al nostru”

Campania militară a SUA împotriva Iranului ar putea dura între patru şi şase săptămâni, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, adăugând că SUA sunt pe cale să preia controlul asupra spaţiului aerian iranian.

Giganții industriei de fashion, loviți din plin de războiul din Iran. Noile colecții, rămân blocate în Asia
Giganții industriei de fashion, loviți din plin de războiul din Iran. Noile colecții, rămân blocate în Asia

Livrările de haine către marii retaileri de îmbrăcăminte sunt blocate pe aeroporturi din Bangladesh şi India, au anunţat trei producători, în condiţiile în care conflictul din Orientul Mijlociu a forţat companii aeriene să anuleze zborurile.

Premierul Spaniei, unul dintre contestatarii războiului iscat de SUA și Israel împotriva Iranului: „O greşeală extraordinară”
Premierul Spaniei, unul dintre contestatarii războiului iscat de SUA și Israel împotriva Iranului: „O greşeală extraordinară”

Premierul spaniol Pedro Sanchez a calificat războiul SUA-Israel cu Iranul drept „o greşeală extraordinară”, adăugând că acest conflict este „în mod clar în afara legalităţii internaţionale”, relatează BBC.

Recomandări
Analist: Europa este implicată din prima zi în războiul din Orientul Mijlociu. Apărarea înseamnă o formă de atac, pentru Iran
Analist: Europa este implicată din prima zi în războiul din Orientul Mijlociu. Apărarea înseamnă o formă de atac, pentru Iran

Tensiunile din Orientul Mijlociu pun pe jar și Europa. În Marea Britanie, autoritățile sunt în alertă. La Londra, poliția metropolitană a arestat patru bărbați, suspectați că ar fi spionat comunitatea evreiască în favoarea Iranului.

Interceptări. Șefii Vămii Constanța Sud luau șpagă până la 350 de euro per container. Ajungeau 1.000 pe zi
Interceptări. Șefii Vămii Constanța Sud luau șpagă până la 350 de euro per container. Ajungeau 1.000 pe zi

Corupție la vârf în Portul Constanța. Fostul șef al Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud și adjunctul acestuia, au fost reținuți de DNA, într-un dosar de luare de mită după ce ar fi fost prinși în flagrant.

Război în Iran, ziua a șaptea. Garda Revoluționară Iraniană a anunțat că a început cea de-a 23-a serie de atacuri
Război în Iran, ziua a șaptea. Garda Revoluționară Iraniană a anunțat că a început cea de-a 23-a serie de atacuri

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a șapte zi și continuă să se intensifice. Într-o nouă fază a operațiunilor, avioanele de luptă israeliene au lansat noi atacuri asupra Iranului. Și bastionul Hezbollah din Beirut a fost lovit puternic.