Forțele lui Putin s-au dezlănțuit pe frontul din Ucraina. Punctul strategic pe care rușii sunt la un pas să-l cucerească

soldați ruși
Imago

Forțele lui Putin au distrus sau capturat mai multe poziţii ucrainene în apropierea oraşului Pokrovsk din estul ţării, a anunțat, miercuri, armata Kievului.

După luni de înaintare accelerată spre Pokrovsk, forţele Moscovei se află acum la 3 kilometri de periferia sudică a oraşului, potrivit DeepState din Ucraina, un site care cartografiază liniile de front folosind surse deschise.

„Ca urmare a confruntărilor prelungite, două dintre poziţiile noastre au fost distruse, iar una a fost pierdută. În prezent, se iau măsuri pentru a restabili poziţiile”, a declarat la televiziune Nazar Voloşîn, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene pentru frontul de est.

Pokrovsk, situat la aproximativ 18 kilometri de graniţa dintre regiunile ucrainene Doneţk şi Dnipropetrovsk, a fost timp de luni de zile zona celor mai crâncene lupte de la invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina, care durează de 33 de luni.

În octombrie şi noiembrie, armata rusă a avansat spre oraş în cel mai rapid ritm din primele luni ale războiului, au declarat analiştii.

Citește și
razboi in ucraina
Ministrul de Finanțe ucrainean arată realitatea sumbră în care se află țara. Cât poate rezista Ucraina fără ajutorul SUA

Ucraina, care bate în retragere de la contraofensiva eşuată din 2023, afirmă că Rusia a suferit unele dintre cele mai grele pierderi din război până în prezent.

Atât Ucraina, cât şi Rusia sunt cu ochii pe perspectiva tot mai clară a unei impulsionări a negocierilor de pace, preşedintele ales al SUA, Donald Trump, pregătindu-se să intre în funcţie la 20 ianuarie, după ce a solicitat o încetare imediată a focului şi o încheiere rapidă a războiului.

Kievul şi-a îndemnat aliaţii să ajute Ucraina să ajungă în cea mai puternică poziţie posibilă pe câmpul de luptă înainte de orice discuţii.

Rusia, despre care Ucraina afirmă că are peste 70.000 de soldaţi pe frontul de la Pokrovsk, a avansat rapid în ultimele săptămâni spre Şevcenko, un sat situat la sud de Pokrovsk. Forţele ruse încearcă în prezent să obţină un punct de sprijin în sat şi trimit grupuri de recunoaştere şi sabotaj, a declarat Voloşîn. Ucraina le ţine piept deocamdată, a adăugat el.

Căderea Pokrovskului, un important centru logistic pentru armata ucraineană în est, ar reprezenta cel mai mare eşec militar pentru Kiev din ultimele luni.

Oraşul găzduieşte, de asemenea, singurul furnizor intern de cărbune cocsificabil al Ucrainei pentru industria siderurgică, cândva gigantică. Mina, care era încă în funcţiune la 6 decembrie, se află la 10 km vest de Pokrovsk, partea îndepărtată de unde au avansat trupele ruse.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
Rușii sunt îndemnați să nu călătorească în SUA, Canada și unele țări din UE, deoarece riscă „să fie vânați”
Rușii sunt îndemnați să nu călătorească în SUA, Canada și unele țări din UE, deoarece riscă „să fie vânați”

Rusia a declarat miercuri că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în SUA, Canada şi unele ţări UE, deoarece riscă să fie "vânaţi" de autorităţile americane, relatează Reuters.

Ministrul de Finanțe ucrainean arată realitatea sumbră în care se află țara. Cât poate rezista Ucraina fără ajutorul SUA
Ministrul de Finanțe ucrainean arată realitatea sumbră în care se află țara. Cât poate rezista Ucraina fără ajutorul SUA

Ministrul ucrainean de Finanțe Serghei Marchenko a declarat că Ucraina are suficiente fonduri și arme pentru a se confrunta cu Rusia doar pentru prima jumătate a anului 2025, chiar dacă Washingtonul oprește ajutorul pentru Kiev.

Rusia nu negociază pacea direct cu Zelenski. Șeful spionajului lui Putin explică de liderul Ucrainei e scos din joc
Rusia nu negociază pacea direct cu Zelenski. Șeful spionajului lui Putin explică de liderul Ucrainei e scos din joc

Şeful serviciului rus de informaţii externe (SVR), Serghei Narîşkin, a declarat marţi că Rusia este aproape de a-şi atinge obiectivele în Ucraina, Moscova deţinând, a spus el, „iniţiativa strategică” în toate zonele în război, relatează Reuters.

Un puternic stat NATO anunță când vor începe discuțiile pentru pace privind războiul din Ucraina. Rusia, mesaj cu repetiție
Un puternic stat NATO anunță când vor începe discuțiile pentru pace privind războiul din Ucraina. Rusia, mesaj cu repetiție

Discuţiile de pace privind războiul din Ucraina ar putea începe în această iarnă, a declarat marţi premierul Poloniei, Donald Tusk, în timp ce Varşovia încearcă să joace un rol principal în încheierea conflictului.

Noua viață a familiei Assad în Rusia, după umilința din Siria. Cu ce avere a reușit să fugă fostul dictator sirian
Noua viață a familiei Assad în Rusia, după umilința din Siria. Cu ce avere a reușit să fugă fostul dictator sirian

Președintele Assad, soția sa britanică și cei trei copii adulți ai lor au lăsat în urmă palatele lor din Siria și vor începe o nouă viață în Rusia, după ce Vladimir Putin le-a acordat azil, o decizie personală a liderului de la Kremlin.

Recomandări
Corespondență ProTV din Crans-Montana. Autoritățile au început audierea martorilor și verifică filmările din telefoane
Corespondență ProTV din Crans-Montana. Autoritățile au început audierea martorilor și verifică filmările din telefoane

Tragedia din stațiunea elvețiană Crans-Montana, care se aseamănă izbitor cu infernul de acum 10 ani din clubul Colectiv, a creat o undă de șoc în toată lumea.

Început de an friguros. Meteorologii anunţă temperaturi mai scăzute decât de obicei și precipitații excedentare
Început de an friguros. Meteorologii anunţă temperaturi mai scăzute decât de obicei și precipitații excedentare

Meteorologii au emis, vineri, estimările pentru perioada 05.01.2026 - 02.02.2026, care arată temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei, săptămâna viitoare, în mai multe regiuni ale ţării.

Cum a arătat prima zi în Bulgaria după trecerea la euro. Reacțiile comercianților când clienții vor să achite cu noua monedă
Cum a arătat prima zi în Bulgaria după trecerea la euro. Reacțiile comercianților când clienții vor să achite cu noua monedă

Bulgaria a trecut la Euro de la 1 ianuarie, însă mulți comercianți nu s-au pregătit pentru schimbare. Clienții care au vrut să plătească în moneda europeană au avut o surpriză: fie li s-a spus să achite în leva, fie au primit restul în moneda bulgară.