Fiul lui Biden, pus sub acuzare pentru posesie ilegală de arme. Prima urmărire penală din istorie a copilului unui preşedinte
Your browser doesn't support HTML5 video.
Este prima urmărire penală din istorie a copilului unui preşedinte în exerciţiu, relatează Reuters, citat de News.ro.
Actul de inculpare a fost depus joi la Tribunalul Districtual din Delaware cu trei capete de acuzare legate de posesie de arme.
Hunter Biden este acuzat că a făcut o declaraţie falsă atunci când a cumpărat o armă în 2018, spunând că nu suferă de dependenţă de substanţe. Hunter Biden a descris însă într-un memoriu din 2021 faptul că s-a confruntat în viaţa sa cu probleme legate de abuzul de substanţe, inclusiv cocaină crack şi alcoolism. El a fost lăsat la vatră din rezerva Marinei SUA în 2014 după ce, potrivit unor surse de la acea vreme, a fost testat pozitiv la cocaină.
Punerea lui sub acuzare, formulată de un procuror special desemnat de Departamentul de Justiţie, vine după ce o înţelegere pentru ca Hunter Biden, care are 53 de ani, să pledeze vinovat pentru două acuzaţii minore de natură fiscală şi să se înscrie într-un program pentru a evita urmărirea penală pentru acuzaţia legată de arme de foc a eşuat în iulie, într-o întorsătură neaşteptată de situaţie.
Campania prezidenţială va fi dominată de probleme juridiceAceastă evoluţie juridică va juca un rol important în campania prezidenţială americană din 2024, în care Joe Biden, în vârstă de 80 de ani, încearcă să fie reales într-o probabilă luptă electorală cu predecesorul său republican Donald Trump, în vârstă de 77 de ani, care şi el se confruntă cu patru procese penale viitoare.
David Weiss a fost numit procuror special în august, după ce a investigat ani de zile afacerile lui Hunter Biden în calitate de procuror federal în statul natal al preşedintelui democrat, Delaware. Weiss a fost numit iniţial de Trump.
Tânărul Biden este de ani de zile în centrul unor atacuri necruţătoare din partea lui Trump şi a aliaţilor săi republicani, care l-au acuzat, printre altele, de abateri în afaceri legate de Ucraina şi China. Hunter Biden a lucrat ca lobbyist, avocat, bancher de investiţii şi artist şi a vorbit în mod public despre lupta cu drogurile. O comisie din Camera Reprezentanţilor a SUA, condusă de republicani, investighează de luni de zile afacerile externe ale lui Hunter Biden. Unii republicani din aripa dură a partidului fac presiuni pentru o anchetă de destituire a preşedintelui Biden din cauza afacerilor fiului său. În timp ce legislatorii republicani au strâns mărturii potrivit cărora Joe Biden se alătura uneori convorbirilor cu asociaţii de afaceri ai fiului său, ei nu au produs încă dovezi că preşedintele a beneficiat personal de pe urma acestor afaceri.
Saga judiciară a lui Hunter BidenHunter Biden a dezvăluit în decembrie 2020 că biroul lui Weiss investiga afacerile sale fiscale, dar a negat că ar fi comis vreo infracţiune.
În timp ce majoritatea procurorilor americani numiţi de Trump au fost rugaţi să demisioneze atunci când Biden a preluat funcţia prezidenţială, în ianuarie 2021, aşa cum se practică, Departamentul de Justiţie i-a cerut lui Weiss să rămână în funcţie.
Ancheta Departamentului de Justiţie a fost, la rândul său, supusă controlului din partea republicanilor, după ce avertizori de integritate din cadrul Serviciului pentru Venituri Interne au declarat în Congres că departamentul a încetinit ancheta şi a limitat capacitatea lui Weiss de a aduce acuzaţii. Weiss a negat aceste afirmaţii.
Hunter Biden nu a deţinut niciodată o funcţie la Casa Albă sau în campania tatălui său. Preşedintele a declarat că nu a discutat cu fiul său despre afacerile externe şi a afirmat că Departamentul său de Justiţie ar avea independenţă în orice investigaţie a unui membru al familiei sale.
Trump şi alţi republicani acuză însă un conflict de interese din cauza poziţiei lui Hunter Biden în consiliul de administraţie al companiei energetice ucrainene Burisma în perioada în care tatăl său era vicepreşedinte al preşedintelui democrat Barack Obama.
O problemă personală pentru TrumpÎn perioada premergătoare alegerilor prezidenţiale americane din 2020, într-o convorbire telefonică avută în iulie cu preşedintele Ucrainei, Donald Trump i-a cerut acestuia să ordone guvernului său o anchetă în legătură cu Joe şi Hunter Biden.
Camera Reprezentanţilor, condusă de democraţi, a votat ulterior pentru punerea sub acuzare (impeachment) a lui Trump pentru abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului în urma acestor eforturi, deşi Senatul a votat în cele din urmă pentru menţinerea lui Trump în funcţie.
În timpul campaniei electorale din 2020, Trump a cerut de asemenea Chinei să investigheze implicarea lui Hunter Biden într-un fond care urmărea să atragă capital chinezesc. Trump l-a acuzat pe Hunter Biden că s-a folosit de poziţia sa de influenţă pentru a obţine sprijinul financiar al Chinei pentru investiţiile sale, deşi nu a furnizat niciodată dovezi în sprijinul acestei afirmaţii. Hunter Biden a negat că ar fi comis vreo infracţiune.
Ancheta lui Weiss a examinat iniţial posibile încălcări ale legilor fiscale şi de spălare a banilor în afaceri externe, în principal în China, au declarat surse pentru Reuters. Ancheta condusă de Weiss a început încă din 2018, potrivit presei americane.
Primul copil de preşedinte pus sub acuzareHunter Biden a acceptat iniţial să pledeze vinovat la acuzaţiile potrivit cărora nu a plătit peste 100.000 de dolari din impozitul pe venit datorat în 2017 şi 2018. Înţelegerea a eşuat însă, după ce un judecător federal a refuzat acordul, spunând că i-ar putea împiedica pe procurori să aducă acuzaţii pentru alte aspecte.
Preşedintele are doi copii care au supravieţuit, pe Hunter Biden şi fiica Ashley Biden. Fiul său Beau Biden a murit în 2015 de cancer, iar fiica sa, Naomi Biden, a murit când era bebeluş, în urma unui accident de maşină în care a murit şi prima soţie a lui Joe Biden.
Aşa cum Donald Trump este primul preşedinte inculpat penal, Hunter Biden pare să fie primul copil al unui preşedinte în exerciţiu care este pus sub acuzare, potrivit lui Aaron Crawford, specializat în istoria prezidenţială la Universitatea din Tennessee. Crawford a declarat că familiile mai multor preşedinţi au fost implicate în scandaluri, inclusiv fiul lui George H.W. Bush, Neil, care a condus o societate de economii şi împrumut falimentară, sau fratele lui Richard Nixon, Don, care a fost salvat de la eşecurile în afaceri de către bogatul om de afaceri Howard Hughes.