Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Emmanuel Macron doreşte să reducă numărul de parlamentari. Anunțul făcut

Guvernul francez va prezenta la jumătatea săptămânii viitoare proiectul de reformă instituţională promisă de preşedintele Emmanuel Macron, acesta din urmă dorind în special reducerea numărului de parlamentari cu 30%.

Preşedintele Macron i-a primit vineri pe preşedinţii Adunării Naţionale, François de Rugy, şi Senatului, Gérard Larcher, pentru a ajunge la un compromis cu privire la această reformă. La întâlnire a participat şi premierul Edouard Philippe.

''S-au înregistrat progrese asupra tuturor subiectelor în timpul întâlnirii de la Elysée, dar nu s-a ajuns la un acord asupra propunerii de scădere a numărului de parlamentari cu 30%'', a declarat o sursă apropiată preşedintelui Senatului francez.

În prezent, Franţa are 577 de deputaţi şi 348 de senatori, ceea ce - raportat la populaţia sa - o plasează în media europeană.

În ceea ce-l priveşte, premierul Edouard Philippe a propus ca 10-25% dintre deputaţi să fie aleşi pe baza unui vot proporţional, în timp ce François de Rugy s-a pronunţat pentru un procent de 25%, iar Gérard Larcher pentru o proporţie mai scăzută.

Citește și
greve Franța
Franţa, blocată de grevele sindicaliştilor nemulţumiţi de reformele economice ale lui Macron

Şeful guvernului de la Paris va prezenta la jumătatea săptămânii viitoare principalele propuneri din cadrul acestei reforme a instituţiilor centrale din Franţa, una dintre măsuri vizând limitarea la trei a numărului de mandate succesive pentru parlamentari şi primarii marilor oraşe.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult