Cum a fost capturat un celebru gangster francez, după o evadare spectaculoasă din închisoare

×
Codul embed a fost copiat

Celebrul gangster francez Redoine Faid a fost arestat în noaptea de marţi spre miercuri la Creil, la nord de Paris, după aproape trei luni de la evadarea sa spectaculoasă din închisoare cu un elicopter.

Arestarea, care a avut loc în oraşul în care crescuse Redoine Faid, s-a derulat fără incidente, la orele 02:00 GMT, potrivit sursei citate, care a confirmat o informaţie a BFMTV şi Europe 1. În timpul operaţiunii au fost descoperite două pistoale.

Alte patru persoane au fost de asemenea arestate - între care şi unul dintre fraţii lui Redoine Faid - de către Brigada de Cercetări şi Intervenţie (BRI) şi Oficiul de luptă împotriva crimei organizate.

Gerard Collomb, ministrul de interne care a demisionat recent, a salutat într-o postare pe Twitter operaţiunea.

Redoine Faid, cel mai căutat om din Franţa, fusese condamnat în aprilie la 25 de ani de închisoare pentru rolul său de "organizator" al unei spargeri ratate în 2010, soldat cu uciderea unei poliţiste.

Citește și
Ion Duduianu, dus de mascati
Şeful clanului interlop Duduianu a murit, cu puţin timp înainte de a ieşi din închisoare

La 1 iulie, în numai câteva minute, el a evadat din închisoarea din Reau, lângă Melun, la sud-est de Paris, ajutat de un comando armat care înainte de aceasta a luat ostatic un pilot de elicopter.

În urmă cu mai puţin de o lună, la 5 septembrie, poliţia a desfăşurat percheziţii care au vizat apropiaţi ai lui Redoine Faid, însă fără a opera vreo arestare.

La 10 iulie, anchetatorii au găsit la nord de Paris o geantă care conţinea arme, cagule şi un polizor care ar fi aparţinut comandoului. Cu o săptămână înainte, ultimul vehicul la bordul căruia se ştia că s-a aflat evadatul a fost de asemenea găsit în nordul regiunii pariziene.

Apoi, în 24 iulie, evadatul le-a scăpat la limită forţelor de ordine din departamentul Val-d'Oise. O urmărire în care au fost implicaţi jandarmi s-a încheiat în parcarea unui centru comercial, unde Redoine Faid şi complicele său şi-au abandonat maşina şi au reuşit să fugă. Plăcuţe de înmatriculare şi explozive false au fost descoperite în maşină.

Supranumit "regele evadării", Faid a mai evadat în 13 aprilie 2013 în mai puţin de o jumătate de oră din închisoarea din Lille-Sequedin, în nordul Franţei, luând ostatici patru gardieni pe care i-a utilizat drept scuturi umane. El a fost prins şase săptămâni mai târziu în regiunea pariziană.

Sub tirul criticilor opoziţiei, ministrul justiţiei Nicole Belloubet a recunoscut "o serie de disfuncţionalităţi" în închisoarea din Reau, aminteşte France Presse.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Bătrână din Italia, violată de un român proaspăt ieşit din închisoare. Reacţia lui Salvini
Bătrână din Italia, violată de un român proaspăt ieşit din închisoare. Reacţia lui Salvini

Un bărbat din România a comis un viol oribil în Milano la scurt timp după ce a ieşit din închisoare, unde fusese trimis pentru un alt viol, comis tot în Italia.

Şeful clanului interlop Duduianu a murit, cu puţin timp înainte de a ieşi din închisoare
Şeful clanului interlop Duduianu a murit, cu puţin timp înainte de a ieşi din închisoare

Liderul clanului Duduienilor, Ion Duduianu, a murit luni seară la Spitalul Orăşenesc din Găesti.

Reacția lui Macron la adresa unui tânăr ieșit din închisoare pentru furt. VIDEO
Reacția lui Macron la adresa unui tânăr ieșit din închisoare pentru furt. VIDEO

Cu o popularitate în continuă scădere, președintele francez, Emmanuel Macron a făcut o baie de mulțime în Insula Sfântul Martin din Caraibe.

Recomandări
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro

Ministrul Radu Miruţă a anunţat că Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”
Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”

Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în protestele antiguvernamentale din Iran, conform Iran International, care citează surse oficiale și martori oculari

Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde
Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde

Autorităţile din Teleorman au anunțat că au constatat o creştere a indicatorilor de amoniu în Dunăre, după ce o navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde în zona Portului Zimnicea.