Cel puțin 34 de persoane au murit, după ce un feribot s-a scufundat

61971060
Twitter

Cel puțin 34 de persoane au fost confirmate decedate, după ce un feribot care transporta peste 150 de persoane s-a scufundat în Indonezia, în timp ce naviga pe vreme rea.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Agenției pentru Gestionarea Dezastrelor, 155 de oameni au reușit să înoate, fiind salvate, informează CNN.

Feribotul transporta și în jur de 150 de motociclete, când s-a scufundat în largul coastei micii Insule Selayar. Unii pasageri au sărit în apă când nava a început să se încline, conform DPA, citat de Agerpres.

O înregistrare video difuzată de agenţie arată mai mulţi pasageri purtând veste de salvare portocalii prinşi de partea laterală a navei în timp ce se apropia o barcă de salvare.

Accidentele maritime sunt frecvente în Indonezia, unde ambarcaţiunile sunt adesea supraaglomerate şi regulile nu sunt întotdeauna aplicate. 

Citește și
Statul care va organiza un referendum privind aderarea la UE „în lunile următoare”. Este deja membru NATO
Statul care va organiza un referendum privind aderarea la UE „în lunile următoare”. Este deja membru NATO

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Vedetele din WTA, „ostatice” în hotel. Un temut lider de cartel a fost ucis, în săptămâna turneului important din Mexic
Vedetele din WTA, „ostatice” în hotel. Un temut lider de cartel a fost ucis, în săptămâna turneului important din Mexic
Citește și...
Statul care va organiza un referendum privind aderarea la UE „în lunile următoare”. Este deja membru NATO
Statul care va organiza un referendum privind aderarea la UE „în lunile următoare”. Este deja membru NATO

Islanda va organiza „în lunile următoare” un referendum pe tema reluării negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, a declarat miercuri prim-ministrul Kristrun Frostadottir în timpul unei vizite în Polonia, relatează Reuters.

Fiica de 13 ani a lui Kim Jong-Un, pusă „șefă” peste rachetele nucleare. Primește rapoarte de la generalii Phenianului
Fiica de 13 ani a lui Kim Jong-Un, pusă „șefă” peste rachetele nucleare. Primește rapoarte de la generalii Phenianului

Liderul nord-coreean Kim Jong Un i-a încredințat fiicei sale adolescente un rol de conducere în cadrul puternicei „Administrații pentru rachete” a regimului, organismul care supraveghează forțele nucleare ale Phenianului.

Rachetele „Flamingo”, fabricate în Ucraina, au făcut prăpăd în Rusia. Ce au distrus la 1.400 de km distanță
Rachetele „Flamingo”, fabricate în Ucraina, au făcut prăpăd în Rusia. Ce au distrus la 1.400 de km distanță

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că toate rachetele ucrainene de tip „Flamingo” lansate spre o uzină de rachete ruse sancționată au atins ținta, evidențiind asta ca un succes pentru industria de apărare a Ucrainei.

Recomandări
Clădirile ascunse de Fisc, căutate cu drone. Soluția primarilor de la sate: „Cei mai buni informatori sunt vecinii”
Clădirile ascunse de Fisc, căutate cu drone. Soluția primarilor de la sate: „Cei mai buni informatori sunt vecinii”

Reforma administrației publice menită să taie risipa și să aducă mai multă eficiență a fost adoptată de Guvern prin ordonanță de urgență. Peste 45.000 de posturi, ocupate și vacante, vor fi eliminate. 

Ilie Bolojan încearcă să salveze cele 231 de milioane de euro din PNRR. Se întâlnește astăzi cu Ursula von der Leyen
Ilie Bolojan încearcă să salveze cele 231 de milioane de euro din PNRR. Se întâlnește astăzi cu Ursula von der Leyen

Premierul Ilie Bolojan efectuează o vizită de lucru la Bruxelles, ocazie cu care va discuta astăzi cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Pe agenda discuțiilor se va afla situația banilor din PNRR pentru reforma pensiilor speciale.

„Stai s-o sun pe mama, să nu se sperie”. Noul atac rusesc lângă granița România, filmat de oamenii din Deltă. Ce au surprins
„Stai s-o sun pe mama, să nu se sperie”. Noul atac rusesc lângă granița România, filmat de oamenii din Deltă. Ce au surprins

A fost alertă aeriană, miercuri seară, în județul Tulcea, după ce Federația Rusă a lansat noi atacuri asupra porturilor ucrainene de la Dunăre.