Ce ținte ar viza riposta Iranului asupra Israelului. Netanyahu amenință: „Oricine ne ucide cetățenii va plăti un preț uriaș”
Your browser doesn't support HTML5 video.
De data asta, Teheranul ar putea viza zone dens populate din adâncul țării, precum Haifa și Tel Aviv, ori chiar interese israeliene din străinătate. În contextul temerilor, privind o escaladare iminentă a tensiunilor, compania TAROM și-a suspendat zborurile către Tel Aviv, Beirut și Amman, în perioada 6-12 august.
Riposta Iranului ar putea avea loc astăzi ori mâine. Așa susține portalul Axios că le-ar fi spus secretarul american de stat Anthony Blinken omologilor săi din G7. Şeful diplomației americane a convocat discuția cu aliații pentru a presa Iranul să-și minimalizeze represaliile. Urmând ca apoi să fie limitată reacția israeliană.
Totuși, responsabilii armatei israeliene nu au schimbat consemnul de alertă pentru populație.
Daniel Hagari, purt. de cuv. armata Israelului: „Până când nu anunțăm altceva, politica de apărare a comandamentului frontului intern rămâne neschimbată”.
Comandamentului frontului intern este aripa armatei israeliene care se ocupă de protecţia civililor. La rândul lor, responsabilii americani repetă pe toate vocile că escaladarea tensiunilor nu este inevitabilă.
Iar premierul israelian a jucat din nou cartea fermității la adresa regimului iranian.
Benjamin Netanyahu, premierul Israelului: „Iranul și acoliții săi încearcă să ne strângă într-un laț de teroare pe șapte fronturi. Agresiunea lor vizibilă este fără margini, dar Israelul nu este neajutorat. Oricine ne ucide cetățenii va plăti un preț foarte mare”.
Asa cum a procedat și în aprilie, armata israeliană a perturbat deliberat sistemul de poziţionare globală în mare parte din țara, întrucât GPS-ul este folosit şi de drone pentru a-şi găsi ţintele.
Pe de altă parte, potrivit unor surse din serviciile de informații occidentale, citate de Sky News Arabia, Iranul ar intenţiona să atace pe 12 august, de Tisha BeAv - Ziua dezastrelor, când evreii comemorează distrugerea celor două temple.