Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Caz șocant. O tânără de 23 de ani a fost spulberată de mașina de poliție, în timp ce se afla pe trecerea de pietoni

O tânără de 23 de ani, studentă la Universitatea Northeastern din Seattle, a fost spulberată pe trecerea de pietoni de o mașină de poliție care se afla în misiune.

Jaahnavi Kandula, în vârstă de 23 de ani, se afla pe o trecere de pietoni lângă Dexter Avenue North și Thomas Street în jurul orei 20:00, luni, când a fost spulberată de mașina de poliție, a relatat KIRO-TV, conform New York Post. Kandula, care era studentă la master în cadrul Universității Northeastern din Seattle, a fost declarată decedată la un spital din apropierea locului accidentului. Familia tinerei este sfâșiată de durere: „Moartea tragică și prematură a lui Jaahnavi a lăsat o gaură imensă în inimile apropiaților și familiei, care nu va fi niciodată reparată”. În propria sa declarație după incident, Departamentul de Poliție din Seattle și-a exprimat „cele mai profunde condoleanțe familiei lui Kandula și a numit-o „o tragedie teribilă pentru toți cei implicați”. Însă departamentul nu a făcut publice detalii despre accidentul fatal și se așteaptă desfășurarea unei anchete.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult