Caz șocant într-o școală din București. Un copil de 8 ani a fost violat de două ori în toaleta instituției
Your browser doesn't support HTML5 video.
Zeci de părinți au protestat în această dimineață în fața unei scoli din sectorul 1 al Capitalei.
Sunt scandalizați de cazul elevului agresat sexual în repetate rânduri de colegi, iar profesorii, cu toate că ar fi știut, nu ar fi făcut nimic.
Acum au fost declanșate mai multe anchete.
Părinții copilului abuzat susțin că prima agresiune a avut loc în vara anului 2022, atunci mama copilului a mers cu el la doctor, INML, dar și la Poliție.
Cazul s-a clasat la vremea respectivă pentru că cel care l-ar fi agresat atunci pe băiețelul de 8 ani era și el minor, avea 11 ani, o vârstă mult prea mică pentru a putea fi tras la răspundere din punct de vedere penal.
A mai avut loc o nouă agresiune în decembrie 2023 în urma căreia s-a deschis din nou o anchetă penală care este în curs de rezolvare. Au avut loc mai multe audieri, s-au ridicat camere de supraveghere și a fost audiat inclusiv copilul abuzat.
De această dată băiețelul nu a putut să le spună anchetatorilor despre cine este vorba pentru că cel care l-ar fi abuzat ar fi avut, susține el, trasă pe cap o glugă.
Nu a putut să indice exact despre cine este vorba motiv pentru care luni părinții mai multor elevi de la această școală din Sectorul 1 s-au adunat în fața instituției pentru a cere explicații pentru că ei cred că ar fi vorba despre un elev care încă învață la această școală.
Deocamdată directoarea și profesorii nu au vrut să facă declarații și, susțin părinții copilului abuzat, neagă aceste informații nou apărute.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: bucuresti , scoala , copil , viol , musamalizare , copil violat
Dată publicare: 04-03-2024 10:43