Care este cea mai mare problemă a Ucrainei. Dmitro Kuleba: „Problemele reale sunt întotdeauna aici, în cap”
Remarcile sale vin la o zi după ce şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a spus că Occidentul 'se joacă cu focul' prin faptul că ia în considerare să permită Kievului să lovească în adâncime pe teritoriul Rusiei, el avertizând asupra riscului unui al treilea război mondial. 'Chiar de la începutul invaziei pe scară largă, cea mai mare problemă cu care se confruntă Ucraina este dominaţia conceptului de escaldare în procesul decizional al partenerilor noştri', a spus Kuleba într-o discuţie cu omologul său polonez Radoslaw Sikorski, transmisă în direct din Polonia. Kievul presează Occidentul să îi pună la dispoziţie rachete cu rază lungă de acţiune şi să autorizeze lovirea unor ţinte adânc în teritoriul Rusiei. De asemenea, vrea ajutor pentru doborârea de pe teritoriul unor state vecine a rachetelor ruseşti. 'Războiul este întotdeauna despre o mulţime de logistică: bani, arme, resurse, dar problemele reale sunt întotdeauna aici, în cap', a spus Kuleba. 'Mulţi dintre partenerii noştri se tem să discute despre viitorul Rusiei (...) Acest lucru este foarte supărător pentru că, dacă noi nu vorbim despre viitorul sursei de ameninţare, atunci nu putem construi strategia', a continuat el. La rândul său, Sikorski a afirmat că, în timp ce Rusia foloseşte arme cu rază lungă împotriva Ucrainei, aliaţii ar trebui 'să lase Ucraina să lupte cu orice are, cu orice le-am livrat şi haideţi să le livrăm şi mai multe'. Ministrul polonez a mai spus că oamenii lui Donald Trump, fost preşedinte şi actual candidat republican la Casa Albă, au o idee despre cum să pună capăt războiului. 'Unii dintre aceşti oameni spun că planul este să accelereze războiul ameninţându-l pe Putin cu escaladarea', a declarat Sikorski. El a sugerat folosirea altor stimulente pentru oprirea războiului. 'Ajutaţi-ne să-i convingem pe unii dintre aliaţii noştri europeni nu doar să extindă baza împrumutului pe baza activelor ruseşti îngheţate, dar să şi confiscăm activele agresorului şi să le dăm victimei agresiunii', a pledat ministrul polonez.