Camilla pune capăt unei tradiții vechi de secole de la Palatul Buckingham. Renunță la cele mai apropiate persoane ale Reginei
Camilla renunță la „ladies-in-waiting”, adică la acele femei care îndeplinesc rolul de însoțitor, consilier și secretar al Reginei, încheindu-se astfel o tradiție veche de secole de la Palatul Buckingham.
Regina Consoartă a decis însă ca aceste doamne să fie înlocuite cu șase asistenți care se vor numi „însoțitori ai Reginei”.
„Doamnele de serviciu” ale regretatei regine Elisabeta a II-a au rămas la Buckingham, dar acum sunt „doamne ale gospodăriei”.
Un purtător de cuvânt al Palatului a declarat că fostele doamne de serviciu vor „continua să o ajute pe Majestatea Sa să găzduiască evenimente formale la Palatul Buckingham”.
Ce rol au însoțitoarele RegineiCombinând rolurile de însoțitor, consilier și secretar, doamnele de serviciu au jucat un rol esențial în viața regală, însoțind-o pe regina Elisabeta a II-a și pe sora ei, prințesa Margaret, în îndatoririle oficiale și în turneele din străinătate.
Regina consoartă Camilla are o nouă abordare însă. Cele șase femei care o vor însoți în îndatoririle regale se vor numi „Însoțitorii Reginei” sau „Companionii Reginei”.
Femeile care vor ocupa acest rol fac parte din cercul restrâns al regelui și al reginei. Conform DailyMail, se crede că sunt unii dintre cei mai vechi și loiali prieteni ai monarhilor vor ocupa aceste funcții.
Anumite însoțitoare ale Reginei vor apărea pentru prima oară în public, marți, la o recepție la Palatul Buckingham, la un eveniment caritabil.
„Rolul însoțitorului reginei va fi acela de a sprijini regina consoartă în unele dintre îndatoririle sale cheie oficiale și de stat”, a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham.
Sursa: Daily Mail
Dată publicare: 27-11-2022 13:42