Bulgaria renunță la obiectivul de a adopta moneda euro în ianuarie 2024. Ce s-a întâmplat

×
Publicitate

Bulgaria renunţă la data ţintă, ianuarie 2024, pe care și-o stabilise pentru adoptarea monedei euro.

Anunțul a fost făcut de Ministerul de Finanțe de la Sofia, care consideră ceva mai realistă aderarea peste doi ani, în 2025.

„Nu ne-am îndeplinit angajamentele asumate, nici schimbările cerute în legislație şi trebuie să îndeplinim criteriile privind inflaţia", a declarat ministrul de Interne.

Dincolo de aceste nerealizări, Bulgaria se confruntă și cu turbulențe politice. în aprilie urmează să fie organizată a cincea rundă de alegeri din ultimii doi ani.

Analiştii consideră însă că aderarea la zona euro ar ajuta Bulgaria să atragă mai multe investiţii străine şi să obţină un rating suveran mai bun, ceea ce i-ar reduce costurile de finanţare a datoriilor.

Citește și
Grecia, extrem de activă: Rachete Patriot și avioane de luptă în apărarea Bulgariei, după nave de război și F-16 pentru Cipru
Grecia, extrem de activă: Rachete Patriot și avioane de luptă în apărarea Bulgariei, după nave de război și F-16 pentru Cipru

Articol recomandat de sport.ro
Suspendare colosală după ce a zis că "o femeie nu trebuia să fie delegată"
Suspendare colosală după ce a zis că "o femeie nu trebuia să fie delegată"
Citește și...
Grecia, extrem de activă: Rachete Patriot și avioane de luptă în apărarea Bulgariei, după nave de război și F-16 pentru Cipru
Grecia, extrem de activă: Rachete Patriot și avioane de luptă în apărarea Bulgariei, după nave de război și F-16 pentru Cipru

Grecia a devenit una dintre cele mai active țări membre NATO din Europa în contextul războiului din Iran și a decis să aloce un sistem de rachete Patriot și două avioane de război pentru Bulgaria, după măsuri identice luate în sprijinul Ciprului.

Tensiuni tot mai mari între Ungaria și Ucraina: Kievul le recomandă cetățenilor să evite călătoriile din motive de securitate
Tensiuni tot mai mari între Ungaria și Ucraina: Kievul le recomandă cetățenilor să evite călătoriile din motive de securitate

Disensiunile dintre Ungaria şi Ucraina cu privire la reluarea livrărilor de petrol rusesc au luat o nouă dimensiune vineri, Kievul recomandând cetăţenilor săi să nu se deplaseze în ţara vecină după arestarea a şapte ucraineni, relatează AFP.

Președintele Ciprului spune că ar cere „chiar mâine” aderarea la NATO, în urma incidentelor din Iran. Ce îl împiedică
Președintele Ciprului spune că ar cere „chiar mâine” aderarea la NATO, în urma incidentelor din Iran. Ce îl împiedică

Preşedintele Ciprului, Nikos Christodoulides, a declarat vineri că, în urma recentelor atacuri cu drone iraniene, ţara sa şi-ar fi dorit să solicite aderarea cât mai curând posibil la NATO dacă condiţiile politice şi relaţiile cu Turcia i-ar permite.

Recomandări
Război în Iran, ziua a șaptea. Armata israeliană susţine că 50 de avioane au bombardat buncărul subteran al lui Khamenei
Război în Iran, ziua a șaptea. Armata israeliană susţine că 50 de avioane au bombardat buncărul subteran al lui Khamenei

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a șapte zi și continuă să se intensifice. Într-o nouă fază a operațiunilor, avioanele de luptă israeliene au lansat noi atacuri asupra Iranului. Și bastionul Hezbollah din Beirut a fost lovit puternic.

Premierul Bolojan a cerut sprijinul Emiratelor Arabe Unite pentru facilitarea zborurilor românilor care vor să revină în țară
Premierul Bolojan a cerut sprijinul Emiratelor Arabe Unite pentru facilitarea zborurilor românilor care vor să revină în țară

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a avut vineri o convorbire telefonică cu Alteţa Sa Şeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, Preşedintele Emiratelor Arabe Unite.

Undă verde de la Bruxelles: România primește 150 de milioane de euro pentru baterii de stocare a energiei
Undă verde de la Bruxelles: România primește 150 de milioane de euro pentru baterii de stocare a energiei

Comisia Europeană a aprobat o schemă notificată de România, în valoare de 150 de milioane euro (764 de milioane lei), pentru sprijinirea stocării energiei electrice, în conformitate cu obiectivele Pactului pentru o industrie curată.