Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bilanţul naufragiului din largul coastelor de sud ale Greciei: Aproximativ 80 de migranți au murit

Cel puţin 78 de migranţi s-au înecat, miercuri dimineaţă, şi mulţi sunt daţi dispăruţi, după ce ambarcaţiunea lor supraîncărcată s-a răsturnat şi s-a scufundat în largul Greciei, într-unul dintre cele mai grave naufragii din Europa din acest an.  

Până la prânz, 104 persoane fuseseră salvate, au declarat autorităţile, dar a rămas neclar câte persoane se aflau la bord în momentul în care ambarcaţiunea, ai cărei ocupanţi, potrivit pazei de coastă, au refuzat o ofertă de ajutor marţi noapte, s-a scufundat, scrie Reuters, citată de News.ro.

„Ne temem că numărul morţilor va creşte”, a declarat un oficial din cadrul Ministerului Transporturilor Maritime, care a vorbit sub rezerva anonimatului.

Grecia este una dintre principalele rute către Uniunea Europeană pentru refugiaţii şi migranţii din Orientul Mijlociu, Asia şi Africa. Cei mai mulţi ajung în insulele greceşti dinspre Turcia, ţară vecină, dar un număr tot mai mare de ambarcaţiuni întreprind, de asemenea, o călătorie mai lungă şi mai periculoasă din Turcia spre Italia via Grecia.

Televiziunea publică ERT a declarat că ambarcaţiunea care s-a scufundat plecase din oraşul libian Tobruk, situat la sud de insula grecească Creta, şi se îndrepta spre Italia.

Citește și
grecia, mykonos
Vacanțele în străinătate s-au scumpit, indiferent de destinație. Cât costă acum un sejur în Grecia

Este cel mai mare dezastru care a avut loc în largul Greciei în acest an şi unul dintre cele mai grave din Europa. În februarie, 96 de persoane au murit când barca lor de lemn s-a izbit de stânci în largul coastelor Calabriei în timpul unei furtuni.

Filippo Grandi, Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi, a cerut guvernelor să colaboreze pentru a crea coridoare sigure pentru persoanele care fug de sărăcie şi război. „Doar tristeţe şi furie după o altă tragedie pe mare în Mediterana”, a scris el pe Twitter.

Grecia este condusă în prezent de un guvern interimar, având programate alegeri la 25 iunie.

Paza de coastă elenî a declarat că ambarcaţiunea a fost reperată prima dată marţi târziu de agenţia de frontieră a UE, Frontex, în apele internaţionale, la aproximativ 80 km sud-vest de oraşul de coastă Pylos din sudul Greciei. O navă a pazei de coastă greceşti s-a apropiat apoi de ambarcaţiune, care se îndrepta spre Italia, şi a oferit ajutor. Un număr mare de migranţi aflaţi pe puntea exterioară „au refuzat asistenţa şi şi-au declarat dorinţa de a-şi continua călătoria”, susţine paza de coastă. Câteva ore mai târziu, ambarcaţiunea s-a răsturnat şi s-a scufundat, declanşând o operaţiune de căutare şi salvare.

Potrivit ERT, majoritatea celor aflaţi la bord erau tineri de aproximativ 20 de ani. Oficialul Ministerului Transporturilor Maritime a declarat că majoritatea erau din Egipt, Siria şi Pakistan, deşi autorităţile greceşti nu au confirmat portul de plecare al vasului.

Supravieţuitorii au fost duşi în oraşul Kalamata, unde era aşteptată vizita preşedintelui ţării, Katerina Sakellaropoulou.

Grecia s-a aflat în prima linie a crizei migraţiei din Europa în 2015, când aproape 1 milion de persoane au sosit pe insulele sale dinspre Turcia înainte de a se îndrepta spre nord, către state europene mai bogate. Cifrele au scăzut dramatic după un acord încheiat în 2016 între Bruxelles şi Ankara pentru a stopa fluxul de migranţi. Guvernul conservator al Greciei condus de Kyriakos Mitsotakis a declarat că o politică dură - care a inclus mai multe patrule la frontieră şi tabere de migranţi sub supraveghere intensă - a ajutat la menţinerea numărului de sosiri la un nivel scăzut.

Aproximativ 72.000 de refugiaţi şi migranţi au sosit până în prezent în acest an în ţările europene de pe linia frontului mediteranean, potrivit datelor ONU, majoritatea dintre ei ajungând în Italia şi aproximativ 6.500 în Grecia.

Se estimează că aproape 1.000 de persoane au murit sau au fost date dispărute în Mediterana în acest an, potrivit ONU.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult