Bilanţul exploziei misterioase din Rusia creşte. Ar putea fi vorba de un accident nuclear

×
Publicitate

Agenţia nucleară rusă Rosatom a anunţat sâmbătă dimineaţă că mai mulţi angajaţi ai săi au murit în urma unui accident petrecut în timpul unui test într-un sit militar din nordul Rusiei, relatează agenţia RIA

Accidentul s-a produs în timpul testării unei rachete cu propulsie lichidă, relatează RIA, citând Rosatom.

Alţi trei angajaţi ai Rosatom au suferit răni cu grade diferite de gravitate în timpul accidentului, inclusiv arsuri. Ei beneficiază de tratamentul medical necesar în unităţi specializate, a precizat sursa citată.

Autorităţile ruse au anunţat anterior că două persoane au murit în acest incident, iar un oraş din apropiere a raportat o creştere a nivelului de radiaţii după ce motorul unei rachete a explodat joi în centrul de testare din regiunea Arhanghelsk.

Autorităţile au mai precizat că au fost nevoite să închidă pentru navigaţie o parte a unui golf la Marea Albă drept consecinţă.

Citește și
NATO își ajustează forțele pentru a proteja cele 32 de state membre de amenințări venite din Iran și alte regiuni
NATO își ajustează forțele pentru a proteja cele 32 de state membre de amenințări venite din Iran și alte regiuni

Locuitorii din zonă au început să cumpere pastile de iod pentru a reduce efectele expunerii la radiaţie după accident, au relatat media regionale.

Ministerul rus al Apărării a furnizat puţine detalii despre accident.

Deşi Ministerul Apărării a precizat iniţial că în atmosferă nu au ajuns substanţe chimice periculoase şi că nivelurile de radiaţie sunt neschimbate, autorităţile din oraşul Severodvinsk, din apropiere, au vorbit despre o scurtă creştere a radiaţiei. Până în prezent nu s-a furnizat nicio explicaţie oficială privitoare la motivul pentru care un astfel de accident ar putea provoca o creştere a radiaţiilor, notează Reuters.

Comunicatul privind scurta creştere a radiaţiilor postat de autorităţile din Severodvinsk a dispărut vineri de pe internet fără niciun fel de explicaţie.

Un ofiţer din forţele navale sub acoperirea anonimatului citat de Kommersant a spus că accidentul este posibil să se fi produs într-un loc de testare din mare şi că explozia rachetei ar fi putut produce o scurgere toxică.

Media ruse scriu că explozia motorului de rachetă s-ar fi produs la o zonă de testare a armamentului din apropiere de satul Nionoksa. Potrivit acestor relatări, centrul respectiv este folosit pentru testarea armelor, inclusiv rachete balistice şi de croazieră utilizate de Forţele navale ruse.

Greenpeace prezintă date de la Ministerul pentru situaţii de urgenţă potrivit cărora nivelul de radiaţii era de 20 de ori mai mare decât cel normal la Severodvinsk, la circa 30 km de Nionoksa.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO S-a lăsat de baschet și și-a urmat visul în modelling: ”Locked in”
GALERIE FOTO S-a lăsat de baschet și și-a urmat visul în modelling: ”Locked in”
Citește și...
NATO își ajustează forțele pentru a proteja cele 32 de state membre de amenințări venite din Iran și alte regiuni
NATO își ajustează forțele pentru a proteja cele 32 de state membre de amenințări venite din Iran și alte regiuni

NATO a anunţat că va ajusta poziţionarea forţelor sale pentru a garanta securitatea celor 32 de state membre ale sale în faţa ”ameninţărilor potenţiale” precum rachete balistice sau drone provenind din Iran şi din regiunea sa ”sau din alte regiuni”.

Prima ieșire a Papei Leon de la izbucnirea războiului din Iran. Apel înainte ca totul ”să devină un abis iremediabil”
Prima ieșire a Papei Leon de la izbucnirea războiului din Iran. Apel înainte ca totul ”să devină un abis iremediabil”

Papa Leon și-a exprimat "profunda preocupare" după două zile de bombardamente comune americane și israeliene, asupra Iranului. Și a cerut reluarea diplomației.

Expert: Pericolul nuclear din Iran e real. A fost încălcată și Carta Națiunilor Unite, dar ce mai contează în această epocă?
Expert: Pericolul nuclear din Iran e real. A fost încălcată și Carta Națiunilor Unite, dar ce mai contează în această epocă?

Potrivit experților, Statele Unite și Israel vor căuta să încheie cât mai rapid conflictul, pentru a nu transforma Iranul într-un nou Irak sau Afganistan. 

Recomandări
Realitatea care nu miroase deloc bine. Cum au ajuns dejecțiile să fie revărsate pe fundul Dunării, pe banii de la UE
Realitatea care nu miroase deloc bine. Cum au ajuns dejecțiile să fie revărsate pe fundul Dunării, pe banii de la UE

„Nesimțire până la ultima picătură”, partea I. Astăzi vorbim despre o realitate care nu miroase deloc bine. 

Expert: Pericolul nuclear din Iran e real. A fost încălcată și Carta Națiunilor Unite, dar ce mai contează în această epocă?
Expert: Pericolul nuclear din Iran e real. A fost încălcată și Carta Națiunilor Unite, dar ce mai contează în această epocă?

Potrivit experților, Statele Unite și Israel vor căuta să încheie cât mai rapid conflictul, pentru a nu transforma Iranul într-un nou Irak sau Afganistan. 

Nicușor Dan: ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”
Nicușor Dan: ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”

Președintele Nicușor Dan a transmis duminică faptul că ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”, în contextul războiului din Iran.