Artist danez, condamnat pentru că a furat bancnotele pe care trebuia să le expună într-un muzeu. Cât valorau

bancnote
Shutterstock

Artistul danez Jens Haaning trebuia să expună echivalentul a peste 70.000 de euro în bancnote lipite pe o pânză, dar în cele din urmă a prezentat rame goale şi a păstrat suma.

O instanţă a decis că trebuie să plătească jumătate de milion de coroane, scrie Le Figaro, citează news.ro.

„Instanţa a decis că B (artistul) trebuie să-i plătească lui A (muzeul) 492.549 de coroane (66.000 de euro), suma datorată, mai puţin onorariul artistului şi compensaţia pentru expunere", a precizat tribunalul din Copenhaga într-un comunicat.

În 2021, Muzeul Kunsten din Aalborg, în vestul Danemarcei, a fost de acord să-i împrumute o sumă importantă de bani lui Jens Haaning pentru ca acesta să poată reconstitui una dintre vechile sale lucrări reprezentând un an de salariu în Danemarca şi Austria, în bancnote daneze şi în euro. Când au fost deschise cutiile, personalul a găsit ramele goale, lucrările redenumite „Ia banii şi fugi!".

Citește și
taximetrist
Un taximetrist s-a speriat când s-a uitat în sacoșa uitată de un client, în Botoșani. A anunțat imediat dispeceratul

Cu toate acestea, directorul muzeului, Lasse Andersson, a decis să prezinte cele două lucrări.

„Ele oferă o abordare plină de umor şi ne determină să reflectăm asupra modului în care este apreciată munca", a explicat el, asigurându-ne că muzeul va lua măsuri legale dacă Jens Haaning, în vârstă de 58 de ani, nu va returna banii.

Pentru lucrarea sa, Jens Haaning primise 10.000 de coroane (1.340 de euro), plus o primă de expoziţie. El a dat în judecată statul pentru încălcarea drepturilor sale de autor. Intervievat de TV2 Nord, artistul a declarat că muzeul a obţinut "mult, mult mai mult" decât banii pe care i-a investit, în special datorită mediatizării cazului.

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”
Așa arată cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”
Citește și...
Polițiștii din Mureș au prins în flagrant un tânăr care punea în circulație bancnote de 50 de euro false
Polițiștii din Mureș au prins în flagrant un tânăr care punea în circulație bancnote de 50 de euro false

Un tânăr de 25 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud a fost prins în flagrant delict de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.

 

Un taximetrist s-a speriat când s-a uitat în sacoșa uitată de un client, în Botoșani. A anunțat imediat dispeceratul
Un taximetrist s-a speriat când s-a uitat în sacoșa uitată de un client, în Botoșani. A anunțat imediat dispeceratul

Un șofer de taxi din Botoșani i-a returnat unui client uituc o sacoșă plină cu bancnote de euro. Estimează suma lăsată din greşeală în mașină la 40 de mii de euro.  

Un artist portughez a întins un covor de bancnote în semn de protest faţă de costurile vizitei papei Francisc la Lisabona
Un artist portughez a întins un covor de bancnote în semn de protest faţă de costurile vizitei papei Francisc la Lisabona

Renumitul artist stradal al Portugaliei Bordalo II a pătruns în spaţiul în care Papa Francisc va celebra o liturghie săptămâna viitoare.  

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Școli închise în mai multe județe din cauza gerului. 3.000 de elevi din opt județe vor face cursuri online
Școli închise în mai multe județe din cauza gerului. 3.000 de elevi din opt județe vor face cursuri online

Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţă că marți 3.000 de elevi din 10 școli vor învăța online; în trei unități din Bistrița-Năsăud, Satu Mare și Teleorman cursurile sunt suspendate.

UE ar putea trimite trupe și nave de război în cazul unei invazii americane în Groenlanda. Comisar: „Ar fi sfârșitul NATO”
UE ar putea trimite trupe și nave de război în cazul unei invazii americane în Groenlanda. Comisar: „Ar fi sfârșitul NATO”

Tratatul UE obligă statele membre să ofere asistență în cazul unei agresiuni, a amintit comisarul european Andrius Kubilius, referindu-se la o posibilă anexare a Groenlandei de către SUA.