Artist danez, condamnat pentru că a furat bancnotele pe care trebuia să le expună într-un muzeu. Cât valorau

62387639
Shutterstock

Artistul danez Jens Haaning trebuia să expună echivalentul a peste 70.000 de euro în bancnote lipite pe o pânză, dar în cele din urmă a prezentat rame goale şi a păstrat suma.

O instanţă a decis că trebuie să plătească jumătate de milion de coroane, scrie Le Figaro, citează news.ro.

„Instanţa a decis că B (artistul) trebuie să-i plătească lui A (muzeul) 492.549 de coroane (66.000 de euro), suma datorată, mai puţin onorariul artistului şi compensaţia pentru expunere", a precizat tribunalul din Copenhaga într-un comunicat.

În 2021, Muzeul Kunsten din Aalborg, în vestul Danemarcei, a fost de acord să-i împrumute o sumă importantă de bani lui Jens Haaning pentru ca acesta să poată reconstitui una dintre vechile sale lucrări reprezentând un an de salariu în Danemarca şi Austria, în bancnote daneze şi în euro. Când au fost deschise cutiile, personalul a găsit ramele goale, lucrările redenumite „Ia banii şi fugi!".

Cu toate acestea, directorul muzeului, Lasse Andersson, a decis să prezinte cele două lucrări.

„Ele oferă o abordare plină de umor şi ne determină să reflectăm asupra modului în care este apreciată munca", a explicat el, asigurându-ne că muzeul va lua măsuri legale dacă Jens Haaning, în vârstă de 58 de ani, nu va returna banii.

Pentru lucrarea sa, Jens Haaning primise 10.000 de coroane (1.340 de euro), plus o primă de expoziţie. El a dat în judecată statul pentru încălcarea drepturilor sale de autor. Intervievat de TV2 Nord, artistul a declarat că muzeul a obţinut "mult, mult mai mult" decât banii pe care i-a investit, în special datorită mediatizării cazului.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62387637
Elon Musk îl acuză pe George Soros că vrea să distrugă civilizația occidentală
Elon Musk a acuzat fundaţia filantropului George Soros că vrea să distrugă civilizaţia occidentală, în timp ce magnatul din domeniul tehnologiei se pregăteşte să se întâlnească cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, în California.  
62387608
Cel mai mare lanț de magazine din România va deschide un supermaket într-o biserică
Grupul belgian care deține în România lanțul de magazine Mega Image va deschide un supermarket într-o biserică din orașul Gent.  
62387610
Scandal între Canada și India, din cauza unei crime. Un înalt diplomat indian a fost expulzat. Anunțul premierului Trudeau
Canada a expulzat un înalt diplomat al Indiei, afirmând că există "elemente credibile" care sugerează că New Delhi este responsabilă de asasinarea unui lider sikh în vestul Canadei în iunie anul trecut.